Judecătorul Adrian Neacșu, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, în prezent suspendat, a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a încasat nejustificat de la CSM salariu și diurnă în valoare de aproape 67.000 de lei, pentru 48 de zile în care a lipsit nemotivat de la serviciu.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au trimis în judecată pe Adrian-Toni Neacșu, judecător la Tribunalul Vrancea, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în prezent suspendat, pentru participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals intelectual, participație improprie la uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată.
În același dosar va fi judecat și Angel Gabriel Roșca, fost șofer la CSM, pentru participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals intelectual, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Dosarul va fi judecat de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanței, că în cursul lunilor iulie, septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2012, Adrian Neacșu a încasat nejustificat de la Consiliul Superior al Magistraturii 66.942 de lei, reprezentând venituri din salarii și asociate, din care 13.136,12 lei diurnă de detașare, pentru 48 de zile în care a absentat nemotivat de la serviciu.
„Magistratul a beneficiat de plata integrală a acestor drepturi de natură salarială și asociate pe baza a 10 documente justificative falsificate de inculpat (foi colective de prezență și cereri pentru plata cheltuielilor de diurnă de detașare)”, notează procurorii în documentul citat.
Angel Gabriel Roșca este acuzat că ar fi încasat nejustificat 7.668,09 lei, reprezentând drepturi de natură salarială și asociate (venitul brut și contribuțiile sociale datorate de angajator) pentru 55 de zile în care a absentat nemotivat de la serviciu.
„În vederea obținerii acestor bani, inculpatul Roșca Angel-Gabriel a falsificat mai multe documente justificative, respectiv 55 de file din condica de prezență și 71 foi de parcurs ale autovehiculului din dotare”, au precizat procurorii.
De asemenea, prin depunerea, la compartimentele de specialitate, a foilor de parcurs false, Roșca ar fi creat CSM un prejudiciu de 5.985,18 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului folosit în interesul său și al lui Neacșu, au mai arătat procurorii.
Consiliul Superior al Magistraturii s-a constituit parte civilă în procesul penal cu sumele reținute cu titlu de prejudiciu pentru Neacșu și Roșca.
Procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor imobile aparținând celor doi, pentru recuperarea prejudiciului.