Adrian Năstase a fost transferat de la Penitenciarul Spital Rahova la Penitenciarul Spital Jilava, din cauza afecțiunilor medicale cronice de care suferă, fiind cazat în Secția Boli Interne, cu o altă persoană privată de libertate, într-o cameră prevăzută cu șase paturi și grup sanitar propriu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Spital București Jilava, Daniela Popescu, Adrian Năstase a fost internat în unitate în 17 iulie, prin transfer de la Penitenciarul Spital București Rahova.
„Transferul s-a realizat datorită afecțiunilor medicale cronice de care suferă, ținându-se cont inclusiv de recomandările medicilor specialiști”, a precizat Daniela Popescu.
Adrian Năstase este cazat în Secția Boli Interne, cu o altă persoană privată de libertate, într-o cameră prevăzută cu șase paturi și grup sanitar propriu, se arată într-un comunicat de presă de ieri al Penitenciarului Spital București Jilava.
La internarea lui Adrian Năstase în Penitenciarul-Spital București Jilava au fost verificate identitatea și documentele de încarcerare, acesta a fost informat cu privire la regulamentul de ordine interioară, au fost întocmite documentele operative cu ocazia primirii în spital și a fost repartizat la salon conform recomandării medicului de gardă.
Totodată, a fost realizat consultul medical, conform procedurilor, „în condiții de confidențialitate”, a precizat sursa citată.
„Dreptul la asistență medicală al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate este garantat. Asistența medicală în sistemul penitenciar se asigură în mod gratuit, ori de câte ori este necesar sau la cerere, cu personal calificat, potrivit legii”, a mai arătat sursa citată.
În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.
În seara aceleiași zile, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, la locuința sa din strada Zambaccian. El a fost internat la Spitalul Floreasca din 20 până în 26 iunie, când a fost dus la Spitalul Penitenciar Rahova. În 21 iunie, Năstase a fost operat de o echipă din care au făcut parte și medicii Ioan Lascăr și Șerban Brădișteanu.
Parchetul Înaltei Curte de Casație și Justiție verifică procedura derulată de cei doi polițiști care au mers la locuința lui Năstase pentru a pune în executare mandatul de condamnare a acestuia, de la intrarea în imobilul din strada Zambaccian și până la preluarea fostului premier de către ambulanță, după tentativa de sinucidere.
Procurorul general, Codruța Kovesi, declara, în 26 iunie, că există suspiciuni cu privire la diagnosticul pus fostului premier Adrian Năstase și că urmează să fie verificate toate actele medicale.
Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, în urma căreia acesta a fost internat și operat la Floreasca, a generat unele suspiciuni în spațiul public legate de îngrijrile de care ar fi avut nevoie fostul premier și de diagnosticul lui.
Adrian Năstase a fost audiat, în 16 iulie, la Penitenciarul Rahova în legătură cu tentativa sa de sinucidere din seara de 20 iunie, când polițiștii au venit la domiciliul său pentru a pune în executare mandatul de încarcerare.
Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” a transmis procurorilor, în 13 iulie, concluziile raportului de expertiză medico-legală în acest caz.
Medicul Șerban Brădișteanu, șeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Floreasca, managerul spitalului, Radu Macovei, medicul Simona Bragadireanu, de la secția Anestezie Terapie Intenvisă (ATI), Gheorghe Dumitru, adjunct al șefului Poliției Capitalei, Nicolae Costea și Marian Apostol, ofițeri de poliție judiciară în cadrul Poliției Capitalei, sunt cercetați de procurorii DNA pentru favorizarea lui Adrian Năstase.
Aceștia sunt acuzați că au îngreunat și au încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție fostului premier Adrian Năstase.