Adrian Năstase s-a suspendat din funcția de președinte executiv al PSD



Adrian Năstase s-a suspendat din funcția de președinte executiv al PSD
Adrian Năstase s-a suspendat din funcția de președinte executiv al PSD

Președintele executiv al PSD, Adrian Năstase, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că a decis să se autosuspende din această funcție.
El a precizat că starea de autosuspendare va dura până când aspectele juridice legate de cazul moștenirii primite de soția sa vor fi clarificate, Dan Mircea Popescu urmând să preia activitatea curentă a departamentelor PSD, pe perioada autosuspendării.
Năstase a arătat că motivele acestei decizii sunt multiple, scopul campaniei duse împotriva sa, respectiv eliminarea omului politic Adrian Năstase, fiind mai important decât cauza.
El a precizat că unul din motivele deciziei îl reprezintă responsabilitatea. „Nu vreau ca în vreun fel această campanie împotriva mea să afecteze imaginea partidului. Este dorința mea sinceră de a nu face jocul celor de la putere”.
Potrivit lui Năstase, în campania politică declanșată împotriva sa au fost antrenate „forțe deosebite”, în opt zile el contabilizând un număr de 300 de articole de presă defavorabile.
Năstase a menționat, totodată, că a dat în judecată cotidianul „Evenimentul Zilei”, pentru că informația potrivit căreia ar avea o avere de 10 milioane de dolari este falsă.
El a precizat, totodată, că nu dorește folosirea unui dublu standard. „Când am condus PSD, am solicitat celor care aveau probleme de imagine să se autosuspende până la rezolvarea acestora. Mi se pare firesc să adopt aceeași atitudine și în cazul meu”, a spus Năstase.
Fostul președinte executiv al PSD a precizat, totuși, că autosuspendarea din funcție nu echivalează cu părăsirea vieții politce.
„Nu mi-am dat demisia din partid, nu voi ieși din viața politică, și le spun celor care poate se bucură acum pentru o clipă că am luat această decizie, de a realiza această paranteză în ceea ce privește activitățile mele în zona de conducere, pentru a rezolva individual și nu afectând în vreun fel activitatea generală a partidului”, a spus Năstase.
El a precizat că se va reîntoarce la activitățile importante ale partidului în foarte scurt timp, după ce va rezolva „aceste chestiuni”.
Totodată, Năstase și-a arătat convingerea că gestul său va fi primit foarte bine de organizațiile locale ale PSD și va fi urmat, dacă este nevoie, de orice coleg al său aflat în situații similare.
Năstase a subliniat că nu a fost convins de nici unul dintre liderii partidului să fac acest gest. „Această decizie este a mea, indiferent de speculații despre întâlniri între unii și alții, sugestii”, a spus Năstase.
El a arătat că este un moment important pentru el, dar și pentru partid, în care gestul său va ajuta la reevaluări într-o zonă în care partidul a avut de suferit.
Întrebat dacă a beneficiat de sprijinul unor colegi de partid, cum ar fi Miron Mitrea sau Mircea Geoană, Năstase a menționat că răspunderea pentru a clarifica aspectele ridicate în legătură cu terenurile din Zambaccian sau aspectele legate de moștenirea soției sale trebuie să le clarifice personal.
„Din acest punct de vedere ,eu nu cred că trebuie să aștept din partea unor colegi o falsă solidaritate într-o problemă care, repet, este personală”, a spus Năstase.
În ce privește perioada pe care s-a autosuspendat din funcție, Năstase a precizat că nu trebuie să se invoce formalismul, vizavi de o anumită perioadă de suspendare (trei sau șase luni, cât s-a vehiculat).
„Nu trebuie să fim formaliști, este evident că problemele trebuie clarificate și la un moment rezonabil voi revedea această chestiune împreună cu colegii mei”, a precizat Năstase.
El a spus că nu a primit o citație de la DNA pentru a se prezenta în cursul zilei de ieri la audieri. „În urma unor contacte cu cei de la DNA, am convenit ca avocatul meu să meargă pentru a discuta despre eventuale documente care sunt necesare în această fază de acte premergătoare, în ce privește dosarul Zambaccian”, a spus Năstase.

Tăriceanu cere retragerea lui Năstase de la conducerea Camerei Deputaților
Președintele liberal Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că PNL îi cere lui Adrian Năstase să se retragă de la conducerea Camerei Deputaților, pentru a nu afecta imaginea întregului Parlament.
„PNL îi cere public lui Adrian Năstase să-și asume răspunderea în acest scandal politic și ar fi normal să se retragă de la conducerea Camerei Deputaților, pentru a nu afecta imaginea Parlamentului”, a subliniat Tăriceanu.
Întrebat dacă parlamentarii liberali vor încerca să declanșeze procedurile de suspendare a președintelui Camerei Deputaților, Tăriceanu a spus că nu știe dacă se poate face așa ceva, întrucât există anumite restricții în Regulament, în ce privește declanșarea unor proceduri din partea majorității.
Liderul PNL a afirmat că subiectul legat de scandalul în care este implicat Adrian Năstase a fost discutat și în ședința conducerii PNL, liderii acestui partid considerând că suspendarea lui Năstase din conducerea partidului rezolvă parțial problemele PSD. „Adrian Năstase este doar unul dintre exponenții corupției din PSD. Acum, apar la iveală ce au făcut liderii acestui partid atunci când se aflau în opoziție, înainte de 2000. Așteptăm, însă, să se vadă și ce au făcut aceștia atunci când au fost la putere, în perioada 2000-2004”, a conchis Tăriceanu.