Fostul președinte executiv al PSD Adrian Năstase a evitat, ieri, să dea vreo declarație care să infirme sau să confirme informațiile despre posibila plecare a sa din PSD.
Năstase s-a mulțumit să declare că „este într-un moment în care face propriile evaluări” și că atunci când va ajunge la „anumite concluzii” le va face publice.
Adrian Năstase s-a întâlnit, ieri, în cabinetul său parlamentar, timp de aproape trei ore, cu mai mulți dintre susținătorii lui, despre care apăruseră informații că ar intenționa să demisioneze din PSD.
La finalul întâlnirii, la care au participat Rovana Plumb (vicepreședinte PSD), Eugen Bejinariu, Ioan Timiș, Mugurel Sârbu, Ovidiu Brânzan, Marin Diaconescu, Zamfir Dumitrescu, Monalisa Gălățeanu (deputați ) și Petre Daea (senator), Rovana Plumb a anunțat că aceștia, împreună cu Adrian Năstase, au decis înființarea unui grup de inițiativă care să promoveze o platformă social-democrată proprie în interiorul PSD și să ceară convocarea cât mai grabnică a unui Congres extraordinar.
