Trimis în judecată

Adrian Năstase, deferit justiției



Adrian Năstase, deferit justiției
Adrian Năstase, deferit justiției

Adrian Năstase – fost președinte executiv al PSD, fost prim ministru al Guvernului României, fost președinte al Camerei Deputaților – a fost trimis în judecată, a informat, luni, Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Înalta Curte de Casație și Justiție va începe în 14 decembrie dezbaterile în procesul în care fostul premier Adrian Năstase este acuzat de fapte de corupție.
Alături de Adrian Năstase, a fost trimisă în judecată și soția acestuia, Dana Năstase, precum și Irina Jianu, fost inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) și Mihail Vasile, administrator la SC Eurografica SRL București.
Potrivit DNA, în perioada 2001-2006, folosind autoritatea și influența rezultate din funcțiile politice și administrative ocupate în stat, Adrian Năstase a comis mai multe infracțiuni de corupție prevăzute de Legea 78 /2000, antrenând și alte persoane.
Năstase este acuzat de luare de mită și obținere de foloase necuvenite, infracțiuni de pe urma cărora fostul premier ar fi obținut, în total, suma de 48.116.210.938 de lei (1.370.324,69 euro).
Astfel, fostul premier ar fi obținut mită de la Irina Jianu în scopul de a o menține în funcția de inspector general de stat la ISC și de a o numi în această funcție după ce instituția a trecut în subordinea Guvernului.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2002-2004, soții Năstase ar fi introdus în România, ilegal, prin intermediul societății SC Vertcon SA din Bacău, 12 containere cu bunuri achiziționate din China. Bunurile reprezentau materiale de construcție, obiecte și instalații sanitare, piese de mobilier, articole electrice și electrocasnice, dar și obiecte de decor și uz casnic pentru dotarea imobilelor situate în București, str. Muzeul Zambaccian nr. 16, sector 1 și str. Cristian Tell, nr.15, sector 1 precum și imobilul din comuna Cornu, județul Prahova.
Mărfurile au fost cumpărate din centre comerciale (bazare) fără acte, fiind transportate și depozitate la sediul Ambasadei României din China, într-un hotel dezafectat. Pentru ca bunurile respective să fie introduse în România, soții Năstase ar fi apelat la firma Vertcon din Bacău, pentru a ascunde identitatea reală a beneficiarilor și pentru a crea aparența că importurile se efectuează cu respectarea legislației vamale.
Irina Jianu ar fi întocmit documente false – facturi, certificate de calitate și conformitate, packing list-uri – pe baza cărora mărfurile respective au fost aduse și vămuite în România.
Toate activitățile legate de achiziționarea acestor bunuri din Republica Populară Chineză, depozitarea lor temporară la sediul Ambasadei României din China, ambalarea, supravegherea încărcării în containere și organizarea transportului pe parcurs extern a fost asigurată de Ioan Păun, în scopul numirii și menținerii sale în funcțiile de consul general, șef al Consulatului General al României la Hong Kong (R.P. Chineză). dar și pentru menținerea în misiune permanentă în străinătate.
Anchetatorii au mai stabilit că Năstase ar fi încercat să-l determine pe Ioan Păun să nu declare autorităților tot ce știe privind faptele de corupție legate de introducerea ilegală în țară a unor bunuri provenind din China și să nu predea ori să distrugă înscrisurile pe care le deține în acest sens.
Adrian Năstase mai este acuzat că, în perioada campaniei prezidențiale din 2004, ar fi folosit în mod abuziv influența și autoritatea pe care le deținea, în calitate de președinte al partidului de guvernământ PSD, obținând finanțarea nelegală a campaniei sale electorale, cu suma totală de 28.689.048.329 lei vechi (817.049,19 euro).
Astfel, în perioada alegerilor prezidențiale din 2004, la cererea expresă a Irinei Jianu, SC Vertcon SA ar fi achitat din patrimoniul său suma de 365.597.020 lei vechi pentru campania electorală a lui Adrian Năstase, care candida la funcția de președinte.
Totodată, din fondurile SC Eurografica SRL București au fost remise lui Năstase 28.323.451.309 de lei vechi. Administratorul firmei, Vasile Mihail Cristian a dispus achitarea, către furnizorii materialelor electorale – caiete, fulare, tricouri, calendare, pliante, brichete personalizate cu sigla „Adrian Năstase -Președinte” sau „PSD+PUR Adrian Năstase – Președinte” – a contravalorii acestora din fondurile societății. Cheltuielile au fost disimulate sub forma unor cheltuieli publicitare proprii ale firmei.
– Năstase: Trimiterea mea în judecată – o acțiune politică, o făcătură
Deputatul PSD Adrian Năstase consideră că trimiterea sa în judecată reprezintă o „acțiune politică ce a început după alegeri” și că dosarul său este o „făcătură”.
Năstase a declarat, luni, că de doi ani este obiectul și ținta principală a DNA, pe bani publici cheltuiți „aiurea”. El a spus că nu și-a văzut rechizitoriul, întrucât DNA a anunțat întâi presa, dar că bănuiește că este vorba despre „Eurografica și afișe”.
Năstase a precizat că, potrivit Regulamentului Camera Deputaților, modificat în 2003, pentru judecarea sa nu este nevoie de o măsură specială la nivelul Parlamentului.
El a apreciat că trimiterea sa în judecată este și un lucru bun, deoarece se va dovedi că toate eforturile DNA de luni de zile, cu sute de milioane de lei cheltuiți din bani publici, trebuiau canalizate în alte direcții.
„Era nevoie de un show mediatic, înainte de raportul de țară, iar după atâtea eforturi trebuia să rămână cu ceva, trebuia trimis un dosar”, a afirmat fostul prim-ministru.
El a susținut că, după alegeri, zeci de polițiști și procurori au început să caute fapte care să-l încrimineze.
„Au început să caute peste tot, au ajuns la termopane, la afișe electorale, pixuri și căciulițe”, a spus Năstase.
Potrivit lui Adrian Năstase, în cazul său au fost „o mulțime de minciuni, manipulări, provocări, presiuni aupra martorilor”.
„Este absolut aberant să considerăm că Irina Jianu ar fi putut să-mi dea mită (…). Irina Jianu nu era numită de mine în funcție, era în subordinea unuia dintre miniștri. Este o mare minciună”, a susținut Năstase.
El a spus că dosarul este o făcătură cu o componentă politică importantă, explicând că s-au făcut presiuni, schimbarea încadrărilor, separarea cauzelor, că unele probe au fost făcute sub presiune, uneori fără prezența avocaților, iar unele persoane și-au schimbat declarațiile sub presiune.
Deputatul PSD a spus că acest lucru arată că avea dreptate când susținea că numirea procurorului general de către ministrul Justiției „nu face decât să politizeze acțiunile de cercetare penală”.
Adrian Năstase a promis că va organiza o conferință de presă după ce va vedea rechizitoriul.
– Geoană: Trimiterea în judecată a lui Năstase, dovada unui joc politic comandat de putere
Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că trimiterea în judecată a dosarului lui Adrian Năstase reprezintă „o dovadă a unui joc politic comandat de actuala putere”, dar și o șansă pentru acesta să își demonstreze nevinovăția în Justiție.
„Trimiterea în judecată a dosarului lui Adrian Năstase reprezintă, din punctul nostru de vedere, o dovadă a unui joc politic comandat de actuala putere, dar și o șansă și o izbăvire pentru Adrian Năstase, care va avea capacitatea să își demonstreze, astfel, nevinovăția în Justiție”, a declarat președintele PSD.
Mircea Geoană a arătat că declarațiile făcute la o televiziune publică de către președintele Traian Băsescu, în care, „lacrimogen și ipocrit, îl deplângea pe Adrian Năstase”, sunt edificatoare, acest gest al șefului statului reprezentând, în opinia sa, „un preanunț al faptului că Adrian Năstase va fi trimis în judecată”.
Președintele PSD s-a arătat convins că, în cele din urmă, Adrian Năstase își va dovedi nevinovăția și adevărul va fi restabilit.
„Este o șansă pentru Adrian Năstase să demonstreze opiniei publice că aceste acuzații sunt false și vom aștepta, din punctul de vedere al partidului, ca Justiția să se pronunțe înainte de a avea alte comentarii”, a declarat Geoană.
Întrebat dacă lui Adrian Năstase i se va ridica imunitatea parlamentară pe perioada procesului, Mircea Geoană a menționat că acesta este „un parlamentar ca oricare altul și trebuie să i se aplice aceeași regulă ca oricărui demnitar român”.
„Sunt convins că Justiția română va avea demnitatea să judece cu imparțialitate acest proces”, a mai spus liderul PSD.
– Iliescu: Am încredere în capacitatea lui Năstase de a se apăra demn și decent
Senatorul PSD Ion Iliescu a declarat, luni, că dosarul în care a fost trimis în judecată Adrian Năstase este „în mare măsură unul politic” și s-a declarat încrezător în capacitatea acestuia de a se apăra în instanță, „în mod demn și decent”.
„Nu este condamnat. Până acum a fost cercetarea procuraturii. Procuratura a trimis dosarul în instanță. O să se apere. Nu fac prognoze. Am încredere în capacitatea lui intelectuală și cred că are toate argumentele ca să știe să se apere în mod demn și decent”, a afirmat fostul președinte al PSD.
Întrebat dacă se poate vorbi despre un dosar politic în cazul lui Adrian Năstase, Ion Iliescu a răspuns: „În mare măsură, da. Adică, din tot ceea ce se vede până acum, se poate spune acest lucru”.



Recomandări

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”
IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”

Biserica penticostală „Maranata” din Rădăuți va construi un liceu și o școală gimnazială în acest municipiu

Biserica penticostală „Maranata” din Rădăuți va construi un liceu și o școală gimnazială în acest municipiu
Biserica penticostală „Maranata” din Rădăuți va construi un liceu și o școală gimnazială în acest municipiu

Mesajul de Crăciun transmis de Gheorghe Șoldan: „În aceste zile, fiecare dintre noi ar trebui să fie recunoscător pentru ceea ce are și pentru tot ceea ce ne-a oferit Dumnezeu”

Mesajul de Crăciun transmis de Gheorghe Șoldan: „În aceste zile, fiecare dintre noi ar trebui să fie recunoscător pentru ceea ce are și pentru tot ceea ce ne-a oferit Dumnezeu”
Mesajul de Crăciun transmis de Gheorghe Șoldan: „În aceste zile, fiecare dintre noi ar trebui să fie recunoscător pentru ceea ce are și pentru tot ceea ce ne-a oferit Dumnezeu”