Candidatul UNPR pentru funcția de primar al municipiului Suceava, Adrian Macovei, și-a început campania electorală discutând cu sucevenii, pentru a afla problemele pe care aceștia le au. Adrian Macovei și echipa sa de consilieri au vizitat vineri Piața George Enescu, Piața Centrală a Sucevei și Piața din Burdujeni, acolo unde au discutat cu câteva sute de suceveni despre modul în care aceste piețe ar trebui modernizate, pentru a oferi cele mai bune condiții de comerț, atât pentru vânzători, cât și pentru cumpărători.
Macovei a promis că va duce problemele oamenilor din piețe în Consiliul Local Suceava și că alături de colegii săi va încerca să găsească cele mai bune soluții pentru rezolvarea lor. „Piața din Burdujeni pare desprinsă din fotografiile cu piețele din Evul Mediu. Este inadmisibil ca în 2012 să arate într-un asemenea hal. Iar aici va trebui să intervenim de urgență”, a explicat Adrian Macovei.