Fotbal

Adrian Iencsi a dezvăluit planurile sale cu Foresta Suceava



Adrian Iencsi și-a intrat în pâine la Foresta
Adrian Iencsi și-a intrat în pâine la Foresta

Adrian Iencsi, noul antrenor principal al grupării sucevene, a condus ieri dimineață prima ședință de pregătire a Forestei. Acesta a anunțat că principalul său asistent va fi Bogdan Tudoreanu, intenția sa fiind de a-și completa lotul mai întâi cu un antrenor cu portarii, iar pe parcurs, și cu un preparator fizic. „Am ales Suceava pentru că este un oraș cu tradiție în fotbalul românesc. Ce a fost însă a trecut, important este ce vom face de acum încolo. Eu sunt un antrenor care trăiește în prezent și în viitor și învață din greșeli, evident”, a declarat tehnicianul în vârstă de 41 de ani, a cărui principală preocupare este să se familiarizeze cât mai repede cu noii săi elevi. „Nu-i cunosc decât pe fotbaliștii cu mare experiență din lot, pe Semeghin, Bălan, Matei sau Avram. Pe alți doi 2-3 îi știu după nume, așa că o să-mi ia ceva timp până o să mă conving de potențialul tuturor”.
Adrian Iencsi speră ca echipa să evolueze și în sezonul viitor în Liga a II-a, profitând de problemele financiare și organizatorice cu care se confruntă alte cluburi, situație în care obiectivul cel mai realist nu poate fi decât menținerea în eșalonul secund. „Gândiți-vă că se va forma o singură serie și vor fi multe echipe puternice. În plus, timpul pe care-l avem la dispoziție este foarte scurt. Noi abia am început pregătirile, iar campionatul va debuta devreme, peste trei săptămâni jumătate, pe data de 30 iulie. Sper să putem efectua și un cantonament, trebuie să ne organizăm din mers și să o facem cât mai repede. Am vorbit cu conducerea să ne întărim pe posturile deficitare, însă deja e foarte târziu, pentru că majoritatea formațiilor și-au conturat deja loturile. Important este să gândim rapid și să luăm deciziile cele mai bune, astfel încât jucătorii care vor veni să dea un randament pozitiv și să ne fie de real ajutor”, a precizat noul antrenor al Forestei.
Noul antrenor îl vrea pe Dorin Goian lângă echipă
Adrian Iencsi le-a transmis fanilor suceveni să aibă încredere în echipă, asigurându-i că fotbaliștii Forestei, prin prestațiile lor, vor face tot posibilul ca să-i aducă în număr cât mai mare la stadion.
Nu în ultimul rând, Iencsi a mărturisit că speră ca și Dorin Goian să se alăture cât mai curând noului proiect fotbalistic demarat la Suceava. „Am vorbit și azi cu Dorin, pentru că el a fost prima persoană care m-a contactat în legătură cu oferta Forestei. Îl respect foarte mult, pentru că a fost un fotbalist important în fotbalul românesc, iar pe plan local este o personalitate marcantă. Sper să vină lângă de noi cât mai curând, pentru că fotbalul sucevean are nevoie de expertiza unui om de fotbal atât de titrat, cu o vastă experiență internațională la cel mai înalt nivel”, a încheiat Iencsi.



Recomandări

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava
Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură
Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură