Funcție

Adrian Artene a fost ales lider al Partidului Poporului – DAN DIACONESCU Suceava

Adrian Artene a fost ales președintele al Organizației Județene Suceava a Partidului Poporului – DAN DIACONESCU (PP – DD)
Adrian Artene a fost ales președintele al Organizației Județene Suceava a Partidului Poporului – DAN DIACONESCU (PP – DD)

Omul de afaceri Adrian Artene a fost ales președintele al Organizației Județene Suceava a Partidului Poporului – DAN DIACONESCU (PP – DD). Adunarea Generală a membrilor Organizației Județene Suceava a avut loc la mijlocul acestei săptămâni, ședință în cadrul căreia a fost aleasă, prin vot secret, noua conducere a filialei județene a acestei formațiuni politice.
Ședința Adunării Generale a PP – DD Suceava a fost deschisă de Adrian Artene, în calitate de președinte interimar al acestei organizații și a fost prezidată de vicepreședintele la nivel național al acestui partid, Mihai Fărcășan. La ședința membrilor PP – DD Suceava a mai fost prezent Cristian Sefer, secretar executiv al partidului.
În urma alegerilor, Adrian Artene a fost ales președintele PP – DD Suceava cu unanimitate de voturi. După alegeri, Artene a declarat că principala sa țintă, precum și a membrilor acestei formațiuni politice este câștigarea alegerilor locale și parlamentare din anul 2012. Președintele PP – DD Suceava a subliniat că în momentul de față acest partid are organizații în 58 dintre localitățile județului, urmând ca în perioada următoare să fie înființate filiale în celelalte unități administrative.
De precizat că în urma alegerilor din cadrul Adunării Generale a PP-DD Suceava, în funcția de prim-vicepreședinte a fost ales fostul deputat sucevean omul de afaceri Petru Tărniceru, în timp ce un alt om de afaceri, Mihai Artene, va ocupa postul de secretar executiv. În urma votului exprimat de membrii PP-DD Suceava, posturile de vicepreședinte vor fi ocupate de Vasile Rusu (om de afaceri), Radu Iacoban (profesor), Petru Preutescu (jurist), Dumitru Ciubotariu (maistru), Vlad Ruxandari (student), Serenela Simireanu Timinschi (avocat), Lăcrămioara Vieru (medic veterinar), Nicolaie Hanceriuc (inginer), Radu Popa (om de afaceri), iar funcția de trezorier va fi ocupată de Dumitru Matei (economist). Biroul Permanent Județean este completat cu președintele organizației de tineret, Dragoș Urse (student), președintele organizației de pensionari, Emilian Croitor (inginer), iar în calitate de membri ai biroului au fost aleși Ilie Todoș (impiegat mișcare), Petru Loba (maistru), Viorel Buba (fermier), Constantin Pujină (pensionar), Adrian Arămescu (inginer), Iulian Mihai (inginer), Cristian Ivanosesei (tehnician), Mariana Constantinescu (tehnician), Letiția Doinița Șerban (maistru), Cătălin Bândiu (colonel), Ion Coșuleanu (fermier), Mariea Mocanu (învățător), Viorel Moloce, Corina Gabriela Cozmaciuc (avocat) și Bianca Cocină (economist).

Sediul Organizației Județene Suceava a Partidului Poporului – DAN DIACONESCU (PP – DD)
Sediul Organizației Județene Suceava a Partidului Poporului – DAN DIACONESCU (PP – DD)
Adrian Artene a fost ales președintele al Organizației Județene Suceava a Partidului Poporului – DAN DIACONESCU (PP – DD)
Adrian Artene a fost ales președintele al Organizației Județene Suceava a Partidului Poporului – DAN DIACONESCU (PP – DD)

Recomandări

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni

Expoziția Filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Suceava a fost vernisată la Centrul Muzeal „Palatul Dornelor”

Petru Negrea de Ziua Constituției: „Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost o ruptură între popor și cei care ar fi trebuit să-l reprezinte”

Petru Negrea de Ziua Constituiției: „Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost o ruptură între popor și cei care ar fi trebuit să-l reprezinte”
Petru Negrea de Ziua Constituiției: „Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost o ruptură între popor și cei care ar fi trebuit să-l reprezinte”

Vicepreședintele PNL Suceava, Dumitru Mihalescul, a participat alături de conducerea centrală a liberalilor la recepția organizată de președintele Nicușor Dan de Ziua Națională