Lucrările de construcție a viitoarei centrale termice a municipiului Suceava trebuie să înceapă cât de curând, până acum fiind parcurse toate etapele necesare demarării investiției, după cum a declarat primarul Ion Lungu.
„Deja cei de la Adrem Invest s-au apucat de treabă, acolo, la Termica. Am înțeles că s-au făcut deja amenajările premergătoare începerii construcției pe suprafața de teren pe care va fi ridicată noua centrală. Contractul cu Institutul pentru Proiectări Energetice este semnat și nu mai poate fi loc de dat înapoi, pentru că deja s-au cheltuit niște bani, sume destul de importante, care ajung până aproape de un milion de euro. Există unele dificultăți, ca peste tot, dar sper că acestea vor fi înlăturate cât mai rapid”, a explicat șeful municipalității sucevene, care va fi prezent astăzi la București, unde va purta discuții pe această temă cu președintele companiei Adrem Invest, Adrian Bodea.
Primarul Sucevei a menționat faptul că cei de la Adrem Invest au obținut deja autorizația de construire pentru noua centrală de termoficare, încât lucrările pot începe în orice moment.
Centrala care va fi ridicată în lunca Sucevei este destinată să producă circa 44 MWh energie electrică și până la 120 de MWh energie termică, fiind concepută în trei module, dintre care două vor funcționa pe bio-masă, iar unul cu turbine pe gaze naturale. Realizarea centralei are loc în etape, prima componentă, pe gaze naturale, urmând a fi gata în decembrie 2012, dată la care va începe și furnizarea de energie termică în sistem. Următoarele două module vor intra în funcțiune în 2013 și 2014.
Investiția totală se ridică la peste 65 de milioane de euro, cele trei module trebuind să funcționeze în sistem co-generare (energie termică și electrică) de înaltă eficiență, cu randament de peste 85%.