Adormiții de la semafoare



Tot timpul am crezut că semafoarele cu cronometru montate în mai multe intersecții din Suceava au un rost. Nu acela de a-l ajuta pe șofer să exerseze numărătoarea inversă, ci de a fluidiza traficul în intersecții. Adică, șoferul, aflat la oarece distanță de semafor, nu se aventurează în intersecție, dacă observă că verdele mai are suflu doar pentru o secundă sau două. Șoferul apreciază distanța pe care o are de parcurs și își dă seama că până intră în intersecție semaforul și-a schimbat culoarea, din verde în galben sau chiar roșu. Prin urmare, dacă e disciplinat și are ceva respect pentru ceilalți șoferi din trafic, conducătorul auto reduce viteza și oprește.
În cazul în care șoferul stă la culoarea roșie, firesc ar fi ca atunci când mai este o secundă, sau chiar două, să-și pregătească mașina. Să o bage în viteză, astfel încât în momentul în care apare culoarea verde să poată demara imediat.
Ți-ai găsit! Dacă circuli cu mașina prin Suceava îți ies peri albi și din cauza adormiților de la semafoare. Stau la culoarea roșie și se gândesc la orice altceva decât la faptul că, mai devreme sau mai târziu, se va face verde și vor trebui să pornească. E culoarea roșie și a ajuns cronometrul la 3? Puțin le pasă. Mai sunt două secunde, o secundă? Mare scofală. Lasă să se facă verde și apoi om vedea. După ce se face verde se trezește adormitul, bagă alene în viteză și pornește. Au trecut deja 4 secunde și au mai rămas 11. Coada în spate, cât cuprinde. Dar îi pasă? Iar asta e varianta semifericită, în care șoferul care se afla primul la semafor nu și-a oprit motorul. Că mai treceau câteva secunde până îl pornea, apoi urma băgatul în viteză etc.
Problema nu este aici doar graba de care suntem toți cuprinși, zi de zi, oră de oră. Ci este vorba de respect și de bun simț. A nu „irosi” la semafor secundele pentru culoarea verde înseamnă respect pentru cei din spatele tău. În 99,9% din cazuri, adormiții de la semafoare sunt cei din capul coloanei. Că pornesc la timp, în momentul în care apare culoarea verde, că pornesc după 3 ori 4 sau 5 secunde, ei știu un lucru: oricum vor trece de intersecție. Cei din spate? Treaba lor. Că se îngreunează traficul. Și ce dacă? El a trecut de semafor, nu-i mai pasă. Să-și bată ceilalți capul.
Într-un oraș ca Suceava în care se circulă cum se circulă, astfel de situații nu fac decât să îngreuneze și mai tare traficul și așa sufocat din cauza multitudinii de străzi închise. Să vorbești de educație sau de atitudine civică e greu, atunci când nu există bunul simț. Iar ăsta, bunul simț, e greu să-l dobândești după o anumită vârstă. Sau te naști cu el, ori îl înveți de acasă, de mic.