Proorocie

Adormirea Maicii Domnului



Foto: CORBIS
Foto: CORBIS

“… că iată de acum mă vor ferici toate neamurile!” (Luca, I, 48)
De peste 2000 de ani de când această proorocie a fost spusă de o fecioară săracă, într-unul din cele mai mici orașe din Iudeea. Această fecioară necunoscută locuia într-o colibă modestă în pământul Hebronului și se mângâia cu aceste cuvinte în care credea cu statornicie. Au trecut atâția ani și iată că aceste cuvinte se împlinesc înaintea ochilor noștri.
Știm cu toții că în toate timpurile popoarele au înconjurat cu cinste pe împărații lor, precum și pe cei care și-au jertfit geniul și munca pe altarul patriei, ridicându-le în semn de recunoștință, statui și monumente.
Biserica, însă, aduce lauda sfinților martiri care au suferit pentru dreapta credință, cântându-le imnuri sfinte și păstrându-le sfintele moaște în locașurile sale. În familiile creștine copiii poartă respect și dragoste către părinții lor, iar, după ce îi conduc pe ultimul drum, le păstrează o dulce amintire, privind cu lacrimi în ochi chipurile lor în tablourile rămase.
Dar, oare, noi creștinii nu suntem datori să avem respect și să venerăm pe regina creștinismului? Dacă oamenii mari, vestiți, sunt vrednici de recunoștința noastră, cu atît mai mult trebuie să cinstim pe Împărăteasa Cerului, care este cea mai mare făcătoare de bine a noastră și care ne-a deschis porțile fericirii veșnice! Prin Ea am redobândit viața sufletului nostru, căci Sf. Fecioară Maria este mai presus de toate femeile, aleasă mai înainte ca să fie Maica lui Dumnezeu și a fost plină de Duh Sfânt și de Har.
Viața ei a fost nepătată de păcat și moartea nu a răpit-o ca pedeapsă pentru păcatele sale, căci trupul ei nu a fost supus putreziciunii în mormânt, ci s-a înălțat la cer împreună cu sufletul, la slava lui Dumnezeu și a Fiului Său.
Sf. Fecioară Maria n-a avut niciodată pe cineva asemenea ei, nici în cer, nici pe pământ. Numai Dumnezeu este mai presus de ea și s-ar putea spune că însuși Dumnezeu s-a coborât mai jos decît ea, căci a ales-o ca Maică a Lui din care să se întrupeze și din al cărui piept să se hrănească. Noi, pentru a lăuda pe Fecioara Maria și a vorbi cu demnitate, după cuviință, nu este de-ajuns numai o singură cuvântare, căci nu putem găsi cununi de laudă după vrednicie, oricâtă bunăvoință am avea. Rog, însă, pe Fiul său să-mi dea harul trebuincios, punând cuvinte potrivite în cugetul inimii mele, ca să lumineze Sf. Duh toate inimile ascultătorilor și să poată rodi fapte pentru viața veșnică. Maica Domnului este supărată pentru că știe ce-i așteaptă pe toți care greșesc. Ea vede de acolo, de pe tronul slavei sale, nelegiuirile noastre și aceste suflete pierdute, care nu vor să țină seama că s-a plătit atât de scump de către Fiul său, Iisus Hristos, răscumpărarea neamului omenesc. Amarnic vor plânge și în zadar vor mai cere ajutor când se vor trezi în flăcările iadului și în chinurile veșnice. Să audă acum toți păcătoșii pământului, să se întoarcă degrabă toți deznădăjduiții și rătăciții și să vină din calea rătăcirii. Să împreunăm mâinile cu toții în locașul lui Dumnezeu cel sfânt și să cerem sprijinul și apărarea noastră sub povățuirea și protecția Preacuratei Fecioare Maria, zicând și noi împreună cu toți creștinii:
„Bucură-te, Fecioară și Maica lui Dumnezeu, Templul cel viu și nemuritor al dumnezeirii, comoara și lumina lumii, cinstea fecioriei, sprijinitoarea credinței ortodoxe!
Bucură-te, Împărăteasă, care ai născut pe Dumnezeu spre mântuirea neamului omenesc!
Ajută-ne, dar, ca să stingem focul patimilor și războiul cel lăuntric să înceteze. Mijlocește la Fiul Tău și Dumnezeul nostru ca să ne dea har să imităm și noi virtuțile tale. Fă, cu rugăciunile tale, să înceteze toată tulburarea demonilor de pe pământ, să se sfărâme toată rătăcirea și să se risipească toate vrăjitoriile și spurcăciunile. Să biruiască lumina Evangheliei și adevărul, să se stingă minciuna și să triumfeze creștinii drept măritori întru Împărăția Fiului tău, Fecioară Marie, Împărăteasa noastră a tuturor creștinilor, ca să fim și noi acolo în vecii vecilor”.
(www.calendar-ortodox.ro)



Recomandări

Au apărut gropi pe sectorul șoselei de centură Suceava reparat în acest an: „covor asfaltic turnat pe pământ de flori”

Managerul firmei, Ioan Vasile Rîpan, a transmis că a turnat ”covor asfaltic pe pământ de flori”
Managerul firmei, Ioan Vasile Rîpan, a transmis că a turnat ”covor asfaltic pe pământ de flori”

Mesaje false pe WhatsApp, în care „copiii” le cer urgent o sumă de bani sucevenilor. Unii au căzut în plasă

Mesaje false pe WhatsApp, în care „copiii” le cer urgent o sumă de bani sucevenilor. Unii au căzut în plasă
Mesaje false pe WhatsApp, în care „copiii” le cer urgent o sumă de bani sucevenilor. Unii au căzut în plasă

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină