Monden

Adopția la Hollywood, mai mult decât o modă



Cel mai mare miracol este a găsi un cămin iubitor pentru un copil care are nevoie de afecțiune, a spus Bill Clinton odată. Fostul președinte american, care a fost la rândul lui adoptat, a făcut această afirmație pentru a le aduce omagii tuturor celor care fac tot posibilul pentru a fi părinții ideali pentru tinerii care au nevoie să fie iubiți.
Se pare că multe dintre vedetele de la Hollywood sunt de acord cu Clinton, pentru că nu puțini dintre cei „bogați și celebri” au ales să devină părinți adoptivi.
Instinctele primare ale lui Sharon Stone par a fi în principal materne, în ciuda reputației de femeie fatală pe care actrița și-a creat-o în urma rolurilor de pe marile ecrane. Celebra stea de cinema l-a adoptat pe Roan, primul său copil, în anul 2000, pe când încă era căsătorită cu jurnalistul Phil Bronstein. Mai târziu, în anul 2005, în ciuda faptului că divorțase și își creștea fiul adoptiv singură, actrița a devenit pentru a doua oară mămică, adoptând încă un băiețel, pe nume Laird. „După ce l-am adoptat pe Roan am crezut că nici o altă experiență nu se poate compara cu aceasta. Însă când Laird a apărut în viața mea și am devenit mamă pentru a doua oară parcă m-am simțit și mai bine”, a povestit Sharon Stone.
Michelle Pfeiffer mărturisise mai demult că după ce a trecut prin mai multe relații amoroase eșuate, cel mai mult fiind afectată de despărțirea de Val Kilmer și de John Malkovich, a renunțat la visul ei de a-și întemeia o familie. Din fericire și-a dat repede seama că undeva în lume sunt copii care își doresc să aibă un cămin. „M-am gândit într-adevăr că poate nu era scris să am un soț și copii, însă mi s-a aprins beculețul și mi-a trecut prin cap că aș putea să-mi întemeiez singură o familie”, a explicat Pfeiffer. Nu după mult timp a cunoscut-o pe Claudia Rose, cea care i-a devenit fiică. Dar familia actriței s-a mărit: ea s-a căsătorit cu scenaristul David E Kelly, împreună cu care a mai avut un copil, Jack Henry.
Senzuala Angelina Jolie și-a făcut o reputație de femeie dură, în principal în urma rolului aventurierei Lara Croft din seria de filme „Tomb Raider”, însă în viața de zi cu zi actrița preferă să-și petreacă serile împreună cu copiii ei. Pe Maddox l-a întâlnit în 2001 la un orfelinat din Cambodgia și l-a adoptat fără să ezite. „Maddox este sufletul meu, el este cu mine oriunde. Nu-mi mai pot imagina viața fără el”, a mărturisit pe atunci Angelina Jolie. În anul 2005, actrița a mai adoptat un copil: pe Zahara Marley, o fetiță din Ethiopia. Anul trecut, după cum toată lumea știe, anul trecut Jolie a devenit mamă pentru a treia oară, după ce a născut-o pe Shiloh, fetița care a devenit celebră la doar câteva zile de la naștere și al cărei tată este nimeni altul decât Brad Pitt.
În 2003, când Nicole Kidman a primit Premiul „American Cinematheque” a fost aplaudată la scenă deschisă de cele mai mare vedete de la Hollywood. Însă spectatorii care au făcut-o să se simtă cel mai bine au fost cei doi copii ai ei, Isabella și Conor. Nicole Kidman și fostul ei soț Tom Cruise au adoptat-o pe Isabella în 1993, iar pe Connor în 1996 și cu toate că de atunci și până în prezent Kidman s-a bucurat de foarte mare succes în cariera profesională, ea mărturisește că se simte cu adevărat împlinită datorită familiei. „Copiii rămân cu tine, se atașează de tine și tu de ei. Este un sentiment magic”, spune actrița.
Diane Keaton a avut de-a lungul timpului relații amoroase cu Warren Beatty, Woody Allen și Al Pacino, însă spune că persoanele pe care le iubește cel mai mult sunt cei doi copii ai săi. Câștigătoare a premiului Oscar, Diane Keaton avea 50 ani în 1996, când a adoptat o fetiță numită Dexter, iar cinci ani mai târziu actrița a devenit mamă pentru a doua oară, adoptând un băiețel pe nume Duke. „Copiii sunt cu mult mai importanți decât orice altceva. Cred cu adevărat că un copil îți schimbă radical viața, îți dau siguranță, știi exact ce ai de făcut: ai copii, trebuie să-i crești, iar ei îți luminează viața”, este de părere Diane Keaton.
Calista Flockhart și fiul ei Liam au fost de nedespărțiți încă din primul moment când s-au văzut, în 2001. Starul din serialul „Ally McBeal” își ia calitatea de părinte foarte în serios și a ales chiar să ia o pauză din cariera cinematografică pentru a se dedica educației fiului său. Actrița își dorește să dea naștere unui copil, însă prioritatea ei a fost aceea de a-i oferi un cămin unui copil care avea nevoie de așa ceva. „Mi-am dorit din totdeauna să adopt un copil și sunt foarte fericită că am fost binecuvântată cu un copil frumos și sănătos”, a declarat Calista Flockhart.
Poate fi dificil să iubești cu adevărat copiii partenerului, însă pentru Halle Berry se pare că acest lucru a fost cât se poate de ușor. În afară de faptul că a devenit mama vitregă a Indiei, fiica fostului său soț Eric Benet, frumoasa actriță s-a hotărât să o și adopte în mod oficial. „Când am intrat eu în viața ei India avea doar șapte ani. Era exact vârsta la care o fată are nevoie de o mamă, așa că a fost o experiență bună pentru amândouă. După ce eu și Eric ne-am logodit, India a început să-mi spună ’mamă’”, își amintește actrița. Cu toate că mariajul ei cu Benet s-a sfârșit printr-un divorț, câțiva ani mai târziu, Halle Berry rămâne o mamă dedicată fiicei sale adoptive. Laureata premiului Oscar spune că adolescenta, care și-a pierdut mama biologică în urma unui accident de mașină, va fi întotdeauna o prioritate pentru ea. „Dacă voi avea propriul meu copil, o voi iubi pe India la fel de mult. Va fi probabil altfel, dar îi voi iubi pe amândoi în egală măsură”, a promis Halle Berry.
(Click News)



Recomandări

„În cercetare, motivația vine din recunoaștere, din dialog, din convingerea că munca și efortul tău au impact”

„În cercetare, motivația vine din recunoaștere, din dialog, din convingerea că munca și efortul tău au impact”
„În cercetare, motivația vine din recunoaștere, din dialog, din convingerea că munca și efortul tău au impact”

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale

Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale
Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale

Femeie ruptă de beată, lovită de o mașină în timp ce mergea haotic pe stradă și împingea un cărucior în care se afla copilul de doar 4 luni

Femeie ruptă de beată, lovită de o mașină în timp ce mergea haotic pe stradă și împingea un cărucior în care se afla copilul de doar 4 luni
Femeie ruptă de beată, lovită de o mașină în timp ce mergea haotic pe stradă și împingea un cărucior în care se afla copilul de doar 4 luni

Suceveanca Alessia Pop a întors toate scaunele la Vocea României. A ales să meargă în echipa Theo Rose și Horia Brenciu

Suceveanca Alessia Pop a întors toate scaunele la Vocea României. A ales să meargă în echipa Theo Rose și Horia Brenciu
Suceveanca Alessia Pop a întors toate scaunele la Vocea României. A ales să meargă în echipa Theo Rose și Horia Brenciu