Ministerul Educației, Cristian Adomniței, apreciază că afirmația președintelui Traian Băsescu potrivit căreia universitățile sunt fabrici de diplome este total nepotrivită, adăugând că șeful statului jignește întreaga comunitate academică fără să aibă probe.
„Afirmația domnului președinte potrivit căreia universitățile sunt fabrici de diplome este total nepotrivită. E drept că este posibil ca aserțiunile președintelui să se fi bazat pe experiența fostului rector de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Dumitru Oprea, pe care-l susține fățiș și ale lectorului universitar de mare ținută (academică) Elena Udrea. Este foarte ușor să arunci cu jigniri în toată comunitatea academică – fără să te bazezi pe probe – pentru că, nu-i așa, aceasta este rețeta oficială a Cotroceniului – boala generalizării!”, susține ministrul Educației, Cercetării și Tineretului, Cristian Adomniței, într-un comunicat remis, sâmbătă, agenției Mediafax.
Potrivit lui Adomniței, datele concrete, „și nu din zvonistici discutate pe la colțuri”, atesă că există în universitățile românești profesori de o pregătire superioară indubitabilă, „pe care îi susținem și încurajăm în atingerea performanței”. „De asemenea, există studenți conștiincioși care înțeleg să nu-și trișeze viitorul”, a adăugat Adomniței.
Ministrul Educației apreciază că președintele Traian Băsescu are o problemă de percepție asupra învățământului superior atunci când susține că acesta nu a evoluat de la Revoluție încoace.
El a criticat și faptul că la toate universitățile din România se pot face doctorate, menționând că, de exemplu, în SUA din 3.000 de universități doar 57 sunt acreditate să facă doctorate.