Ministrul Educației, Cristian Adomniței, a anunțat, la Suceava, că nu va mai depune în Parlament proiectele Legilor Educației întrucât adversarii politici ai PNL le-ar ataca „din motive politice” chiar dacă ar putea fi cele mai bune legi pentru Școala românească, ci le va lăsa succesorului său.
„Legile Educației nu le voi depune în Parlament pentru că vor fi atacate, exclusiv, pe motive politice. Chiar dacă am veni cu cea mai bună posibilă lege a Educației în Parlament, evident că forțele politice adversare PNL vor încerca să o dărâme, deși ea ar putea să fie cea mai bună lege pentru România și pentru școala românească”, a declarat ministrul Adomniței, duminică, într-o conferință de presă.
El a spus că după alegeri viitorul ministru al Educației va avea pe masă un pachet de legi agreat de partenerii de dialog social, un raport al Comisiei prezidențiale și o strategie în domeniul Educației.
„Ministrul care va veni în fotoliul Educației după alegeri va avea parte de un lucru pe care nici ministrul Miclea, nici ministrul Hărdău și nici eu însumi nu am avut parte, respectiv de raportul făcut de Comisia prezidențială a domnului Miclea, de pachetul de legi făcut de noi, care deja este agreat de partenerii de dialog social și care prevede descentralizarea completă a școlii și, probabil, și dacă președintele Băsescu se ține de termenul pe care l-a promis, cel de șase luni, deocamdată nu văd prea multă acțiune, de a livra și strategia despre care s-a tot vorbit atâta că să facem o strategie înainte de a face legile”, a explicat Adomniței.
Ministrul Educației a amintit că președintele Băsescu a promis Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, federația care a semnat ulterior Pactul pentru Educație, că va face o strategie în domeniul Educației în termen de șase luni, iar în condițiile în care acest termen s-ar respecta viitorul ministrul al Educației va avea, pe lângă pachetul de legi agreat de partenerii de dialog social, strategia și pactul pentru Educație și o perioadă de patru ani în care legile să treacă prin Parlament și apoi să le implementeze.
„Teoretic, n-ar trebui să fie o problemă trecutul legilor prin Parlament, pentru că, repet, principiile sunt agreate de toate forțele politice și de partenerii de dialog social, astfel încât viitorul ministru se va afla într-o poziție extrem de fericită din acest punct de vedere pentru că el nu va începe lucrurile de la zero, cu schimbările diferite, ci va avea o sumă de documente pe masă deja discutate și agreate. Numai de treabă să se țină”, a mai spus Adomniței.