Satisfacție

Adomniței mulțumit de pactul pentru educație

Ministrul Educație spune că este mulțumit de faptul că președintele Băsescu a citit noul pachet de legi privind învățământul realizat de reprezentanții ministerului, în colaborare cu liderii sindicatelor și comunitatea academică, dar mai ales pentru că acesta a fost inclus în pactul pentru educație.
„Mă bucur că președintele este interesat de învățământ, dar mai ales pentru faptul că a citit proiectul privind noul pachet de legi din educație. Pactul pentru educație cuprinde prevederi din noul pachet de legi care urmează a fi supus dezbaterii publice în luna decembrie”, a declarat, ieri, Cristian Adomniței, ministrul Educației, Cercetării și Tineretului.
Totuși, Adomniței nu a ezitat să întrebe de ce timp de doi ani și jumătate cât Educația a fost condusă de un democrat nu a fost lansat acest pact.
„Nu pot să nu mă întreb de ce timp de doi ani și jumătate în care PD a condus Educația nu a fost lansat un astfel de pact, așa cum nu pot să nu mă întreb de ce același partid nu a reușit să obțină pentru educație șase la sută din PIB”, a mai spus Adomniței.
Demnitarul a precizat că imediat după preluarea mandatului, în 5 mai, reprezentanții Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului (MECT), ai sindicatelor din învățământ și comunitatea academică au lucrat la acest pachet de legi care urma să fie lansat în dezbatere publică luna trecută. Lansarea a fost amânată până după alegerile europarlamantare, iar în decembrie va fi supus dezbaterii publice, a mai spus Adomniței.
Ministrul Educației a precizat că „școala nu trebuie să fie loc de manevre politice și nici material de campanie electorală”.

Recomandări

Angajații din școli, chestionați cu privire la măsurile din educație și participarea la proteste sau greve

Șeful IȘJ Suceava: „Ministerul Educației ar trebui să aibă doi reprezentanți, unul pentru preuniversitar, celălalt pentru universitar”

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Expoziția de facsimile „Psaltirea de la Mănăstirea Dragomirna din 1616, model de educație religioasă”, deschisă la Muzeul de Istorie