Adomniței: Federațiile care critică examenul de bacalaureat reprezintă anumite grupuri de interese



Ministrul Educației, Cristian Adomniței, se declară consternat de afirmațiile federațiilor de profesori și părinți potrivit cărora schimbarea examenului de bacalaureat este o „propagandă electorală” și îi acuză pe reprezentanții acestor organizații că sunt „partizanii unor grupuri de interese”.
Federația Educației Naționale (FEN) și Federația Națională a Părinților – Învățământul Preuniversitar (FNAP-IP) au adresat, duminică, o scrisoare deschisă ministrului Educației în care îl acuzau de „propagandă electorală” în ceea ce privește schimbarea metodologiei de susținere a bacalaureatului. Semnatarii scrisorii susțin că Adomniței a „sărit pentru anumite etape” atunci când a schimbat metodologia examenului de bacalaureat, cum ar fi consultarea partenerilor sociali sau anunțarea schimbărilor înainte de începerea anului școlar.
În replică, ministrul Cristian Adomniței susține că reprezentanții acestor federații dovedesc, prin conținutul scrisorii deschise, că nu cunosc sistemul de învățământ românesc și nici legislația.
„Ministerul consideră că retorica semnatarilor este structurată pe dezinformare și fraze lipsite de orice argument viabil. Este mai mult decât evident că semnatarii continuă să fie partizanii unor grupuri de interese, și nu ai cadrelor didactice sau ai elevilor, așa cum susțin domniile lor. Prin ceea ce afirmă, FEN se descalifică din calitatea de reprezentant al unei părți a profesorilor din România”, arată ministrul Adomniței într-un comunicat de presă remis, luni, agenției MEDIAFAX.
Pentru a-și susține afirmațiile, ministerul Educației precizează că metodologia de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat 2008 nu a fost modificată pentru seriile care finalizează studiile în anul 2008, deci nu era necesară consultarea factorilor sociali, așa cum afirmă reprezentanții federațiilor de profesori și părinți.
„Această consultare a avut loc atunci când a fost adoptată metodologia. Însă, probabil, cum FEN este prea ocupat să joace după regulile anumitor grupuri de interese, și nu ale cadrelor didactice pe care le reprezintă, nici nu a fost interesat să-și amintească”, potrivit ministrului Adomniței.
Elevii care susțin bacalaureatul în 2008 au studiat în ultimii patru ani pe un curriculum aprobat în anul școlar 2003-2004, iar subiectele au fost elaborate în funcție de programele în vigoare. De asemenea, elevii de la seral, învățământ cu frecvență redusă și cel cu profil teologic cu cinci ani de studiu își finalizează studiile în 2008 după curriculum-ul aprobat în 2000. Aceștia vor susține examenul conform metodologiei aprobate în 2006, precizează ministrul Educației în comunicatul citat.
Pregătirea examenului de bacalaureat 2008 a început în iunie 2007, când programele pentru examenul de bacalaureat 2008 au fost aprobate de către comisiile naționale de specialitate, și nu cu două luni înainte, așa cum acuză cele două federații, adaugă Cristian Adomniție.
Acesta mai arată că elaborarea propriu-zisă a subiectelor a început cu data de 1 octombrie 2007, la o lună după publicarea oficială a metodologiilor și a programelor de bacalaureat. Variantele de subiecte supuse dezbaterii publice sunt, în majoritate, de nivel mediu și au fost propuse și verificate de 941 de cadre didactice, se mai arată în comunicat.
„În tot acest interval, nici FEN, nici FNAPIP nu au propus vreun amendament la documentele aflate în dezbatere. Ca atare, implicarea lor profesională este vizibilă doar prin prezenta scrisoare deschisă și prin alte intervenții de acest tip. Le atragem atenția celor două federații că MECT nu va tolera acestă practică de dezinformare crasă, care nu face decât să arate disprețul față de sistemul de educație, față de copii și cadrele didactice”, susține Cristian Adomniței.
Totodată, potrivit ministrului Educației, și afirmațiile de genul „învățământul de stat este unul mediu, și nu de elită”, „generații de elevi de sacrificiu”, „experimente pe acești copii”, „atac inuman împotriva unei generații de elevi”, cuprinse în scrisoarea federațiilor, nu se justifică deoarece procedurile au respectat legea, nefiind în intenția ministerului să evalueze la nivel de excelență, așa cum susțin semnatarii scrisorii deschise.
„Conform metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat, acesta trebuie să reflecte cunoștințele, competențele, nivelul de cultură generală și de specializare dobândite de absolvenții de liceu pe parcursul a patru, respectiv cinci ani de studiu. În concluzie, dacă s-ar materializa cerința «să reveniți la subiectele de anul trecut pentru examenul maturității», aceasta ar constitui o încălcare flagrantă a legislației învățământului, a programelor școlare și a metodologiilor în vigoare. Ba mai mult, afirmația demonstrează, incontestabil, gradul de necunoaștere al semnatarilor”, mai arată Adomniței.