Verificări

Adomniței este nemulțumit că școlile nu au pregătite studii de fezabilitate pentru investiții

Adomniței este nemulțumit că școlile nu au pregătite studii de fezabilitate pentru investiții
Adomniței este nemulțumit că școlile nu au pregătite studii de fezabilitate pentru investiții

– Ministrul Educației, Cristian Adomniței, a vizitat ieri mai multe unități de învățământ din județul Suceava
– Adomniței a spus că ministerul pe care îl conduce va aloca fonduri pentru investiții în școli doar dacă solicitările sunt însoțite de proiecte și studii de fezabilitate
– În cadrul vizitei din județul Suceava, Cristian Adomniței a poposit și la grădinița din Capul Codrului în care a învățat timp de doi ani
Ministrul Educației, Cristian Adomniței, s-a declarat nemulțumit de faptul că majoritatea autorităților locale din județul Suceava nu au pregătite proiecte și studii de fezabilitate pentru investițiile care trebuie realizate la unitățile de învățământ. Afirmația a fost făcută după ce în cursul zilei de ieri, Cristian Adomniței a efectuat prima sa vizită de lucru în Suceava, prilej cu care a vizitat mai multe școli și grădinițe din întreg județul. Atenția ministrului Educației s-a îndreptat spre școlile vechi din județ, care necesită lucrări de reabilitare, în unele cazuri dând asigurări că Ministerul Educației va aloca fondurile necesare pentru demararea investițiilor. Cu toate acestea, Adomniței a subliniat faptul că alocarea acestor fonduri va fi posibilă doar în condițiile în care școlile și autoritățile locale vor prezenta studii de fezabilitate, care ar urma să fie depuse direct la Ministerul Educației. „Nu se vor aloca fonduri dacă primarii nu înțeleg că trebuie să facă minimul efort de a întocmi aceste studii de fezabilitate. Vrem să sprijinim școlile și administrațiile locale, dar primarii trebuie să se implice și ei pentru a obține banii necesari”, a declarat Adomniței. Afirmația lui vine după vizita în mai multe școli din Câmpulung Moldovenesc, Frasin, Gura Humorului, Mănăstirea Humorului (o școală construită cu peste 100 de ani în urmă), Păltinoasa (unde școala a fost amenajată în anul 1942 într-o fostă casă boierească), Capu Codrului, Fălticeni și Suceava (unde a vizitat Colegiul „Ștefan cel Mare”, la care a urmat cursurile liceale). La majoritatea acestor școli, directorii unităților de învățământ au solicitat fonduri fără a avea întocmite proiecte și studii de fezabilitate pentru o estimare preliminară a necesarului de bani. De asemenea, Adomniței a solicitat primarilor localităților în care funcționează aceste școli să găsească sursele de finanțare pentru asigurarea apei curente, dar și a altor utilități. Ministrul Educației a cerut de asemenea directorilor de unități de învățământ să se preocupe de amenajarea și construirea unor toalete moderne pentru copii, în condițiile în care la unele dintre școlile vizitate grupurile sanitare erau amplasate în curte.
– Adomniței și-a revăzut educatoarea în clasa în care a făcut grădinița timp de doi ani
Una dintre unitățile de învățământ pe care ministrul Educației a ținut să o viziteze a fost și actuala școală din Capul Codrului, unde Cristian Adomniței a făcut timp de doi ani grădinița. Știind că vor fi vizitați de ministrul Educației, elevii acestei școli l-au așteptat pe Adomniței cu flori, pâine și sare, făcându-i o primire ca unui adevărat fiu al satului. Mai mult, printre cei care l-au întâmpinat s-a aflat și educatoarea sa, Aurica Ungureanu, care a primit un buchet de flori. Gestul ministrului a emoționat-o până la lacrimi pe fosta educatoare, care a ținut să-i arate lui Cristian Adomniței o fotografie din perioada în care a urmat cursurile grădiniței din Capul Codrului, făcută împreună cu cel mai bun prieten al său din acea perioadă, Bogdan Ungureanu. Profitând de prezența sa la această școală, Adomniței a ținut să viziteze clasa în care a învățat. Ministrul Educației s-a arătat surprins de faptul că spațiul în care a învățat a rămas neschimbat din perioada în care el a urmat cursurile grădiniței. „Mă bucur extrem de mult că sunt prezent în clasa în care am făcut grădinița, dar nu pot să remarc că, din nefericire, totul este neschimbat. Am văzut că până și ușile au rămas aceleași de la înființarea acestei grădinițe”, a spus ministrul Educației, care a promis că va acorda sprijin pentru reabilitarea școlii, construită în anul 1896. De asemenea, invitat de directorul unității de învățământ să semneze în cartea de onoare a școlii, Ministrul Adomniței a ținut să scrie „cu multă emoție îmi aduc aminte de copilărie, când sub blânda supraveghere a doamnei educatoare Aurica Ungureanu am fost în această grădiniță. Urez tuturor copiilor din Capul Codrului să aibă măcar atâta succes pe cât am reușit eu, primind aici prima mea educație școlară”. De altfel, la plecarea de la școala din Capul Codrului, în aplauzele copiilor, Adomniței i-a îndemnat pe cei mici să învețe mai mult și bine, astfel încât să reușească să ajungă oameni importanți, fie primari, fie miniștri. El le-a spus copiilor că doi dintre cei care au urmat cursurile școlii din capul Codrului au reușit să ajungă miniștri, unul fiind el, iar celălalt fiind fostul ministru al minelor, Ieremia Catargiu. Nu în ultimul rând, trebuie spus că la plecarea din Capul Codrului, Cristian Adomniței s-a închinat la mormântul bunicilor săi.
– Cristian Adomniței a anunțat că Ministerul Educației va finanța cu 30 de miliarde de lei vechi finalizarea corpului E al Universității Ștefan cel Mare Suceava
În cadrul vizitei în municipiul Suceava, Adomniței a anunțat că Ministerul Educației va continua finanțarea lucrărilor de construcție a corpului E al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, în care ar urma să funcționeze mai multe facultăți, printre care și cea de silvicultură. Ministrul Educației a ținut să verifice personal modul în care se desfășoară această investiție, solicitând constructorului să finalizeze lucrările la termenul prevăzut în contract, respectiv sfârșitul lunii august 2007. El a precizat că până în momentul de față, Guvernul a finanțat cu peste 100 de miliarde de lei vechi construcția acestui corp de clădire al universității, însă pentru finalizarea acestor lucrări ar mai fi nevoie de circa 30 miliarde de lei vechi. „Finanțarea este garantată, însă dacă nu este respectat termenul prevăzut în contract, voi urmări personal colectarea penalităților de la firma care construiește acest corp al universității”, a spus Cristian Adomniței. Pe de altă parte, el a precizat că se va implica personal în promovarea unui proiect de hotărâre de Guvern în vederea transferării a 30 de hectare de teren de la Stațiunea de Cercetări Agricole, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, în vederea construirii unui nou campus universitar. De altfel, tot în cursul zilei de ieri, prefectul de Suceava, Orest Onofrei, i-a înmânat ministrului Educației proiectul de hotărâre de Guvern prin care ar urma să fie aprobat acest transfer.
– În județul Suceava vor fi construite două școli noi de arte și meserii
Ministrul Educației a mai anunțat că în perioada următoare, în județul Suceava ar urma să fie demarate lucrările de construcție a două școli noi de arte și meserii. Adomniței a precizat că acestea ar urma să fie construite la Școala „Sf. Andrei” din Gura Humorului, și în comuna Dorna Candrenilor, investițiile fiind de 17,8, respectiv 18 miliarde de lei vechi. De asemenea, Adomniței a anunțat că în cursul săptămânii viitoare în Guvern va fi discutat un proiect de hotărâre, în baza căruia ar urma să se aprobe construcția de campusuri școlare. Și în acest caz, județul Suceava este prins cu două investiții, astfel de campusuri urmând a se construi la Liceul „Ion Nistor” din Vicovu de Sus și la Liceul cu Program Sportiv Suceava, investiția totală fiind de aproape 44 miliarde de lei vechi.

Adomniței este nemulțumit că școlile nu au pregătite studii de fezabilitate pentru investiții
Adomniței este nemulțumit că școlile nu au pregătite studii de fezabilitate pentru investiții
Anii de copilărie reamintiţi de fosta educatoare, printr-o fotografie

Recomandări

CJ Suceava recepționează studiul de fezabilitate pentru noul terminal de peste 10.000 de metri al Aeroportului ”Ștefan cel Mare”

Expoziția de facsimile „Psaltirea de la Mănăstirea Dragomirna din 1616, model de educație religioasă”, deschisă la Muzeul de Istorie

Sesizare la Parchetul European privind achizițiile frauduloase de microbuze școlare electrice. 26 au ajuns și în Suceava

Creativitate și generozitate, la Târgul de Crăciun al Școlii nr. 1. Elevii au strâns peste 30.000 de lei pentru o colegă bolnavă

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță că în satul Sf. Ilie se va construi o grădiniță nouă cu trei grupe