Cristian Adomniței a declarat, vineri, în prima conferință de presă susținută după demiterea sa din funcția de ministru, că nu se dezice de votul la legea de salarizare a dascălilor, dar că a fost o greșeală atitudinea sa, generată de o incompatibiltate între calitatea de parlamentar și ministru. „Ca parlamentar am votat pentru un principiu. Nu puteam nuanța votul. S-a dovedit a fi o greșeală atitudinea mea. Însă dacă votam împotrivă, eram apoi acuzat că am votat împotriva celor care lucrează în sistemul de învățământ. A fost o incompatibilitate între parlamentarul Adomniței și ministrul Adomniței”, a declarat, la Iași, fostul ministru al Educației, citat de corespondentul MEDIAFAX.
El a spus că decizia premierului Călin Popescu Tăriceanu de a-l înlocui din funcție nu reprezintă o sancțiune politică, ci una administrativă.
„Îmi asum această vină. Am plătit eu pentru toți colegii PNL și UDMR din Parlament sau Guvern. Ceilalți liberali deputați nu au de ce să fie sancționați. Au avut o sarcină ingrată”, a adăugat fostul ministrul al Educației.
Adomniței a mai spus că toată lumea se aștepta ca, în ziua demiterii sale, să reacționeze și să ofere explicații.
„Într-o zi fierbinte nu faci așa ceva, pentru că greșești. Toți voiau un război, însă acești oameni uită că eu am făcut și fac parte dintr-o echipă”, a spus Adomniței.
El a precizat că își va continua activitatea ca deputat de Iași și că în perioada următoare se va concentra asupra campaniei electorale, el candidând pentru un mandat de deputat într-un colegiu din județul Iași.
Premierul l-a revocat, marți, pe Cristian Adomniței din funcția de ministru al Educației.
Guvernul a precizat că Cristian Adomniței a fost revocat din funcția de ministru al Educației din cauza votului exprimat în Parlament în favoarea majorării cu 50% a salariilor pentru cadrele didactice și pentru că nu a ținut cont de punctul de vedere negativ al Guvernului, precum și de observațiile Ministerului de Finanțe transmise înainte de dezbaterile din plen. Executivul a arătat totodată că revocarea lui Adomniței reprezintă un avertisment pentru secretarii de stat din Ministerul Educației care au gestionat defectuos această problemă.