Președintele PNL al Consiliului Județean Iași, suceveanul Cristian Adomniței, consideră că modernizarea Aeroportului „Ștefan cel Mare” din Salcea reprezintă o șansă reală pentru dezvoltarea județului Suceava și pentru atragerea de investiții. Cristian Adomniței a fost prezent sâmbătă la conferința județeană de alegeri din cadrul PNL Suceava, afirmând că îl bucură faptul că aeroportul din Salcea se dezvoltă, subliniind că spune acest lucru fără nici o urmă de teamă, neîncredere și fără a-i fi teamă de concurență. „Este evident că și regiunea Sucevei are nevoie de dezvoltare. Iar în lipsa unei autostrăzi, singura poartă serioasă de intrare pentru investiții, pentru crearea de locuri de muncă este aeroportul”, a precizat Adomniței.
El a arătat însă că modernizarea aeroportului nu este suficientă, exprimându-și dorința ca administrația județului Suceava să reușească să facă un aeroport operațional, „adică să fie și zboruri pe el. Și lucrul acesta e foarte complicat”.