Apreciere

Adomnicăi : „PD , un surogat de opoziție”



„PD continuă să se cramponeze de guvernare și nu este decât un surogat de opoziție”. Aprecierea aparține deputatului PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, care a remarcat în același timp „disperarea” democraților de a-și păstra oamenii în fruntea instituțiilor descentalizate ale statului. Adomnicăi a criticat inițiativa PD de a depune cele două moțiuni simple pe agricultură și sănătate în condițiile în care, în opinia sa, se face răspunzător de situația dezastruoasă în care se află cele două sectoare de activitate. „În moțiunea pe sănătate intitulată « Criza în sănătate are nume propriu, Eugen Nicolăescu », pe cele 20 de pagini se formulează 10 capete de acuzare. Or, Ministerul Sănătății a avut același ministru și acum mai bine de două lunim când autorii moțiunii au fost la guvernare, iar acest principiu al solidarității guvernamentale ne duce la concluzia că până la urmă această moțiune pe sănătate este o oglindă de fapt și a prestației PD la guvernare. Pe de altă parte, la capitolul abuzuri am găsit relatat un episod al destituirii directorilor de spitale și îmi amintesc că domnul Boc (nr. președintele PD, Emil Boc) a dat ca exemplu modul în care a fost demis Sorin Oprescu de la conducerea Spitalului Universitar. Or, la vremea respectivă PD se afla la guvernare alături de PNL și nu îmi amintesc ca PD să fi protestat față de acest episod pe care acum îl consideră un act de abuz”, a spus Adomnicăi.



Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea: „Guvernul tratează Parlamentul ca pe o simplă anexă, ignorând românii și dezbaterea democratică”

Deputatul AUR Petru Negrea: „Guvernul tratează Parlamentul ca pe o simplă anexă, ignorând românii și dezbaterea democratică”
Deputatul AUR Petru Negrea: „Guvernul tratează Parlamentul ca pe o simplă anexă, ignorând românii și dezbaterea democratică”