Locomotiva și patru vagoane din cele șase ale trenului accelerat 1661 au deraiat, sâmbătă, în jurul orei 17.00, după trecerea de macaz de intrare în halta Valea Călugărească. În accident a decedat Cosmina Alexandra D. (17 ani), fiica unui ceferist din Focșani.
În urma impactului, un cupon de șină pătruns în podea, penetrând bancheta și rănind-o mortal pe tânără.
Totodată, patru călători au fost răniți în accidentul feroviar, două dintre acestea rămânând internate la Spitalul Județean din Ploiești.
Circulația feroviară către Valea Călugărească a fost oprită pentru a se interveni cu o macara pentru ridicarea garniturii de tren deraiată sâmbătă, astfel că circulația trenurilor este afectată, opt trenuri care trebuiau să ajungă în București având întârzieri de până la 220 de minute.
Până ieri la ora 11.00, opt trenuri au avut întârzieri de până la 220 de minute: Rapid 383 (Moscova – București) – 220 de minute; Rapid 754 (Botoșani – București) – 180 de minute; Accelerat 11654 (Bacău – București) – 180 de minute; Rapid 662 (Iași – București) – 95 de minute; Accelerat 11872 (Galați – București) – 85 de minute; Rapid 664 (Iași – București) – 120 de minute; Rapid 752 (Botoșani – București) – 120 de minute; Rapid 401 (Chișinău – București) – 60 de minute.
Ancheta la locul accidentului.
Autoritățile au finalizat, ieri, ancheta criminalistică la locul accidentului feroviar care a avut la intrarea în gara din Valea Călugărească, anchetatorii așteptând rezultatele expertizelor care vor fi făcute pe unele subansambluri ale sistemului de infrastructură feroviară.
Potrivit șefului Poliției Transporturi Feroviare Prahova, comisar-șef Stelian Parepa, cercetările din punct de vedere criminalistic s-au finalizat la fața locului, anchetatorii așteptând rezultatele expertizelor care vor fi făcute pe unele subansambluri ale sistemului de infrastructură feroviară, cercetări realizate de către criminaliștii prahoveni.
Comisarul-șef Stelian Parepa a declarat că de la locul accidentului au fost ridicate unele subansambluri de la macazul numărul 9, cel unde a avut loc accidentul și care s-a rupt, printre acestea aflându-se contrașine și piulițele macazului, urmând să se stabilească dacă aceste piulițe erau slăbite în momentul trecerii acceleratului 1661. Parepa a mai spus că nu se poate preciza cauza producerii accidentului, însă se iau în calcul mai multe ipoteze, printre care existența unei defecțiuni tehnice, slăbirea terasamentului sau uzura infrastructurii.
„Contează foarte mult rezultatele acestei expertize făcute de criminaliști”, a spus Stelian Parepa.
Cercetările continuă.
Șeful Poliției TF Prahova a adăugat că înainte cu câteva minute de producerea acestui accident peste același macaz a trecut, fără incidente, un tren de marfă care a oprit în Gara Valea Călugărească.
Potrivit sursei citate, specialiști de la Autoritatea Feroviară fac, în paralel, o cercetare pe linie administrativă pentru a stabili cum a fost posibilă producerea accidentului, iar de duminică cazul a fost preluat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova întrucât este vorba despre siguranța circulației.
Directorul general al Regionalei Călători București, Teodor Gavriș, a afirmat, ieri, într-o conferință de presă, că accidentul de tren a fost încadrat în „categoria I” întrucât s-a soldat cu victime.
Despăgubirile, suportate de CFR.
Directorul general al Regionalei Călători București, Teodor Gavriș, a afirmat, ieri, într-o conferință de presă, că despăgubirile în caz de deces al pasagerilor într-un accident de tren este suportată de operatorul feroviar, la fel ca și în cazul pierderii bagajelor.
„Legal, paguba în caz de deces este suportată de operatorul feroviar – cum este cel al accidentului de la Valea Călugărească -, ca și-n cazul de pierdere a bagajelor”, a spus directorul Gavriș.
El a adăugat că încă nu s-a făcut o evaluare a pagubelor accidentului de la Valea Călugărească.
La rândul său, Constantin Zaharia, directorul general al Autorității Feroviare, a declarat că primul vagon din trenul accelerat 1661 – deraiat sâmbătă la valea Căluigărească – era de clasa întâi.
„Sunt vagoane reparate, la prima vedere par a fi destul de bune”, a spus Zaharia, răspunzând unei întrebări legate de starea vagoanelor trenului care a deraiat.
În trenul deraiat au fost aproximativ 100-130 de pasageri, care au fost îmbarcați în trei trenuri suplimentare, care au avut ca destinație Iași și Suceava.
Șeful Regionalei CF București, Cristian Ungureanu, a declarat, ieri, că orice garnitură de tren care pleacă dintr-o stație trebuie verificată de specialiști, iar în momentul în care se pune în mișcare garnitura, aceasta trebuie să corespundă din punct de vedere tehnic.
Panică și groază în tren.
O femeie de profesie psiholog care se afla în vagonul de tren în care a murit eleva de 17 ani povestește că a auzit un zgomot puternic, au urmat momente de panică, apoi a văzut-o pe tânără, care era în fața ei în compartiment, plină de sânge, având o tăietură de la bărbie la gât.
Tânăra care și-a pierdut viața în accidentul de tren de la Valea Călugărească, Alexandra Cosmina Dimofte, avea 17 ani, era elevă în clasa a X-a la Grupul Școlar Agricol din Focșani, iar sâmbătă după-amiază se întorcea de la București, unde fusese la sora sa, studentă la Facultatea de Construcții.
Tânăra, fiica unui angajat al Stației CFR Focșani, a murit pe loc, fiind străpunsă de o bucată din șina de cale ferată, care a intrat prin plafonul vagonului.
La incident a fost de față și Maria Butunoi (38 de ani), psiholog, care se afla în același vagon cu fata și care în urma accidentului a fost rănită, fiind internată în secția Neurochirurgie a Spitalului Județean de Urgență din Ploiești, având un traumatism cranio-cerebral.
„Eram în primul vagon, citeam o carte, când am auzit un huruit îngrozitor, ca și când trenul mergea pe pietre. Au urmat câteva momente de panică, vagonul răsturnându-se pe o parte. Când m-am dezmeticit, am văzut-o pe tânăra din fața mea plină de sânge, cu o tăietură mare de la bărbie la gât. Cred că a murit pe loc, pentru că nu a avut nici o reacție la întrebările și țipetele noastre. Atât pe mine, cât și pe fată ne-a lovit o bucată de șină. Fierul a pătruns prin plafonul vagonului și chiar m-am întrebat cum Dumnezeu s-a putut întâmpla așa ceva. Eu am fost mai norocoasă, pentru că șina nu mi-a străpuns craniul. Din păcate, fata nu a mai avut nici o șansă”, a povestit Maria Butunoi.
Cea mai bună elevă.
Cosmina Alexandra Dimofte era una dintre cele mai bune eleve ale Grupului Școlar Agricol din Focșani, fiind șefă de clasă, spune directorul unității de învățământ, Florin Iamandei.
„Imediat ce am auzit despre accident, am luat legătura cu tatăl fetei. Mi-a confirmat că fiica sa este cea decedată, însă nu a mai putut spune mai multe. Era disperat. A plecat înspre Ploiești și el. Este păcat că am pierdut o fată cu note foarte bune la învățătură. Era șefa clasei și se înțelegea bine cu toți colegii ei”, a declarat Florin Iamandei, directorul Grupului Școlar Agricol din Focșani.
Potrivit acestuia, mama fetei este plecată de șapte ani la muncă în Italia, iar tânăra locuia cu tatăl său.
Colegele tinerei au aflat și ele despre moartea Alexandrei. De altfel, cu puțin timp înainte de producerea accidentului fata vorbise la telefon cu o colegă, pe care o anunțase că se întoarce la Focșani.
„Eu i-am fost colegă de bancă. Ne înțelegeam foarte bine. Sâmbătă am vorbit cu ea la telefon pe la ora 16.30 și era foarte bucuroasă că se întorcea acasă de la sora ei de la facultate. La ora 17.00 a avut loc accidentul și apoi am aflat despre ea. Nu-mi venea să cred. Alexandra mergea mai mereu la sora ei. Din câte știu eu, ar fi trebuit să vină acasă duminică, și nu sâmbătă”, a spus Cristina Bădeanu, colega de bancă a Alexandrei.
„Era șefa clasei noastre. O fată foarte sociabilă, fiind toate de aceeași vârstă. Îi plăcea să iasă cu noi în oraș și să se simtă bine. Din câte știu, mama sa este plecată în Italia, dar a fost anunțată despre accident și va veni acasă. Este o adevărată tragedie”, a povestit o altă colegă, Denisa Sandu.
Adolescentă ucisă de o bucată de șină, după ce trenul București-Iași a deraiat
