O adolescentă în vârstă de 16 ani, din comuna Vama, dispărută de la domiciliu, este căutată de părinți cu ajutorul poliției, se arată într-un comunicat remis ieri de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Cornelia-Petronela Banto a plecat de acasă din data de 20 august a.c. și de atunci nu a mai revenit la domiciliu.
Potrivit poliției, la un moment dat, a luat legătura telefonic cu sora ei, spunându-i că este bine, însă nu a dorit să dea detalii cu privire la locul unde se află.
Adolescenta are în jur de 1,60 înălțime, constituție atletică, ten deschis, păr șaten spre blond, ochi căprui, nas mijlociu, gură mică, buze subțiri, fără semne particulare.
„Cine poate da relații cu privire la minora dispărută este rugat să apeleze 112 sau 0230/203165”, precizează Biroul de Presă al IPJ Suceava.