Pompierii suceveni au avut parte, ieri după-amiază, de o misiune inedită, fiind solicitați să intervină pentru salvarea unei adolescente care a ajuns sub structura podului din zona Bazarului, peste râul Suceava, și nu putea să mai iasă de acolo.
Pompierii au fost chemați în zonă de un prieten al fetei, care a sunat la 112 și a cerut ajutorul.
Apelul a fost înregistrat la dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, ieri, în jurul orei 15:15, la fața locului fiind trimise un echipaj SMURD și unul de Descarcerare.
Dată fiind natura intervenției, pompierii au solicitat și sprijinul autocamionului cu barca pneumatică folosită special în misiuni de salvare pe apă.
Polițiștii sosiți și ei în zonă au stabilit că minora cu pricina se numește Gina C., are 14 ani și jumătate, și este fugită de ceva vreme de la Școala Specială din Burdujeni.
Minora a ajuns sub pod, împreună cu mai mulți boschetari, care și-au făcut culcuș acolo.
Astăzi după-amiază, rămasă singură, adolescenta a intrat în panică și, încercând să iasă, s-a izolat și mai tare de calea de acces.
Pompierii au coborât cu cordeline speciale de pe pod, au luat-o pe adolescentă și au coborât-o pe barcă, fiind adusă la mal în siguranță.
Misiunea de salvare s-a încheiat în jurul orei 17:00.
Adolescenta a fost reinternată la Școala Specială din Burdujeni.


