Un adolescent de 17 ani, din Bunești, a ajuns în Secția de Chirurgie Infantilă a Spitalului Județean după ce a fost bătut de două ori într-o singură zi de un tânăr beat. Adolescentul a fost internat și necesită mai multe zile de îngrijiri medicale din cauza unui traumatism cranio – cerebral, și multiple contuzii. Băiatul, V.L., a povestit că pur și simplu a fost călcat în picioare de agresor, cu care s-a întâlnit întâmplător, o dată în apropierea casei agresorului și a doua oară lângă un bar.
Victima spune că tânărul îi poartă pică de mai mulți ani. Dacă la prima întâlnire de luni cu agresorul, adolescentul a scăpat cu leziuni minore, a doua ora, luni seară, el a fost bătut cu bestialitate și apoi lăsat să zacă în drum. V.L. susține că agresorul era în stare avansată de ebrietate în seara cu pricina. Băiatul a mai spus că după ce a fost bătut nu a reușit să ajungă pe propriile picioare acasă, prăbușindu-se pe uliță. Un vecin l-a văzut și l-a dus acasă, iar ulterior părinții au sunat la salvare.




