Colete periculoase

Adolescent prins în timp ce primea stupefiante prin curierat rapid

Un adolescent în vârstă de 17 ani, din municipiul Suceava, a fost prins de polițiști, când a primit printr-o firmă de curierat rapid un colet în care se aflau stupefiante.
Judiciariștii Biroului de Investigații Criminale au primit în urmă cu două zile o informație despre un tânăr din localitate, Alexandru Bejinariu, care comandă și primește prin intermediul firmelor de curierat rapid substanțe asociate plantelor cu efect halucinogen și psihotrop.
Polițiști l-au urmărit pe tânărul cu pricina până în zona Calea Obcinilor, unde suspectul a primit un colet de la angajatul unei firme de curierat rapid.
Imediat, oamenii legii l-au legitimat și i-au cerut să le arate ce are în colet. În interior erau trei pungi din plastic cu sistem de autoînchidere în care se aflau circa 20 de grame de substanță vegetală uscată.
„Având în vedere cele constatate, cercetările au fost preluate de structurile specializate în vederea stabilirii faptei comise și întregii activități a celui în cauză”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Ancheta în acest caz este continuată de ofițerii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava.

Recomandări

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar

Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Condamnări până la 7 ani și jumătate de închisoare pentru liderii grupării care aducea mari cantități de canabis din Spania

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic