Conflict în familie

Adolescent înjunghiat cu briceagul de către fratele minor

Un adolescent în vârstă de 17 ani, din Vatra Dornei, a ajuns duminică seara la Spitalul Județean Suceava cu mai multe plăgi tăiate în regiunea fesieră și a perineului, după ce a căzut victimă fratelui mai mic, un băiat de 14 ani. Adolescentul, A.H., prezenta leziuni de uretră, fapt pentru care s-a impus internarea sa în Secția de Chirurgie Infantilă a spitalului.
Ieri dimineață, acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență.
A.H. a declarat cadrelor medicale care îl îngrijesc că a fost înjunghiat cu un brici de fratele mai mic, pe fondul unui conflict spontan. Incidentul s-ar fi petrecut chiar sub ochii mamei băieților, care nu a avut însă timp să intervină. Adolescentul spune că fratele mai mic s-a certat cu o soră și că a luat-o la bătaie, motiv pentru care el a intervenit. Băiatului mai mic i s-a aplicat o corecție și a fost mustrat de către fratele mai mare. Numai că după câteva minute de la incident, pe când adolescentul de 17 ani se afla în curtea casei, minorul a ieșit afară cu un briceag și l-a lovit pe acesta de mai multe ori în fese și perineu.
Medicii din Secția de Chirurgie Infantilă ne-au declarat ieri că în urma operației vor fi evaluate cu exactitate leziunile suferite de pacient și se va stabili numărul zilelor de îngrijiri medicale.
La „Urgențele” Spitalului Județean a ajuns duminică noapte în comă un bărbat de 65 de ani, din Pârteștii de Jos, după ce a fost agresat. Bărbatul, R.G., prezenta traumatism grav, fractură cu înfundare a osului frontal și leziuni la nivelul creierului. Ambulanțierii care l-au adus la spital pe pacient au explicat medicilor de gardă de la „Urgențe” că bărbatul a fost lovit în cap cu un par. R.G. era în stare de ebrietate la sosirea în UPU. Având în vedere starea critică a pacientului și că acesta avea nevoie de investigații la computerul tomograf, el a fost transferat la Clinica de Neurochirurgie din Iași.
Din primele cercetări efectuate de către polițiști, a reieșit că sexagenarul a fost lovit cu parul de către fiul său. În funcție de evoluția ulterioară a stării de sănătate a victimei și numărului de zile de îngrijiri medicale, se va face și încadrarea juridică a faptei pentru care va trebui să răspundă în fața legii agresorul.

Recomandări

Greutatea sub 1 kg la naștere și malformațiile multiple, printre cauzele care plasează Suceava în topul județelor cu mortalitate la bebeluși

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță