Adolescent din Salcea, elev al Colegiului Militar, oferit drept exemplu de excelență de Forțele Terestre Române



Tudor Curcă
Tudor Curcă

Tudor Curcă, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung, avansat la gradul de plutonier-adjutant, a fost oferit drept exemplu de excelențăde Forțele Terestre Române, rezultatele și activitatea tânărului fiind evidențiate într-o informare amplă a instituției.
Adolescentul este originar din orașul Salcea, fiind absolvent al Școlii Gimnaziale „Cristofor Simionescu” Plopeni.
Tudor a încheiat anul școlar trecut cu media 10 și s-a remarcat pe parcursul celor trei ani de liceu prin rezultate foarte bune la învățătură, calificări la etapa națională a olimpiadei de limba engleză, precum și prin comportament exemplar.
„Un tânăr cu un simț puternic al leadership-ului, fiind locțiitor al comandantului colegiului. Prin ambiția, disciplina și dedicarea sa, Tudor nu doar respectă regulile, ci reușește să-i inspire pe cei din jur să le urmeze, fiind un exemplu personal remarcabil. În uniforma sa impecabilă, emană respect, responsabilitate și demnitate. Tonul său hotărât și vocea fermă transmit siguranța și seriozitatea cu care își asumă sarcinile, câștigând respectul colegilor.
Deși zilele lui sunt pline, împărțite între antrenamente militare intense și pregătirea pentru olimpiade, Tudor găsește timp să-și urmeze pasiunile. Orele libere le folosește pentru a se dezvolta, fie că studiază, își îmbunătățește abilitățile de lider sau îi sprijină pe colegii săi”, se arată într-o informare a Forțelor Terestre Române, semnată de Marcel Vișa.
– Limba engleză, a doua natură pentru Tudor
Limba engleză este pentru Tudor Curcă o a doua natură, iar adesea gândurile lui curg în această limbă, pregătindu-se pentru un viitor într-un mediu militar internațional.
Este un cititor avid și își extinde constant cunoștințele în domenii precum biologia, medicina, politica sau filosofia.
Fascinat de platforme precum TEDx sau de eseuri tematice, își construiește o viziune largă asupra lumii, fiind conștient că un militar modern trebuie să fie bine informat.
„Un moment memorabil pentru Tudor a fost vizita la Londra, unde a văzut soldații britanici la datorie în fața Palatului Buckingham. Acea experiență i-a întărit respectul pentru valorile și tradițiile comune ale armatelor și i-a dat un imbold și mai mare să își urmeze visurile”, este evidențiat Tudor.
El își dorește să participe la olimpiade internaționale și să activeze în structuri NATO.
„Astfel, Tudor Curcă nu este doar un elev militar excepțional, ci și un reprezentant al generației sale: ambițios, disciplinat și hotărât să lase o amprentă în lume”.

Tudor Curcă
Tudor Curcă
Tudor Curcă
Tudor Curcă


Recomandări

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc
Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu
Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Matei Sava, care a obținut singura medie de 10 la bacalaureat, prezent la Gala performanței 2025 „Excelență în Educație”, la Parlamentul României