Un adolescent în vârstă de 16 ani a sfârșit într-un mod cumplit, intoxicat cu o substanță necunoscută, în camera în care se afla victima fiind găsite trei pungi cu „aurolac”, din care două erau aproape goale.
În pungi se afla un lichid de culoare verde, asemănător cu vopseaua. Minorul locuia în casa bunicilor săi din satul Deleni, comuna Pârteștii de Jos, părinții săi fiind plecați de mai mulți ani la muncă în străinătate.
Sinucidere sau inhalarea unei supradoze
Sâmbătă, în jurul orei 15.00, Eliza G., în vârstă de 18 ani, sora adolescentului, a sunat la 112 și a anunțat că fratele său este în comă, într-o cameră din gospodăria bunicilor.
Băiatul, a relatat fata, se afla în pat, rezemat de un perete, în stare de inconștiență și răsufla foarte greu. La fața locului a ajuns în scurt timp o ambulanță, însă, din păcate, pentru minorul în vârstă de 16 ani nu s-a mai putut face nimic, el decedând la puțin timp după efectuarea apelului la 112.
Imediat, poliția a demarat o anchetă, încercând să stabilească împrejurările în care s-a produs decesul.
Având în vedere că adolescentul a inhalat o cantitate mare de vapori de solvent, s-a luat în calcul varianta unei sinucideri. Minorul nu a lăsat însă bilet de adio sau alte indicii că ar fi vrut să-și ia viața.
Pe de altă parte, apropiații acestuia au precizat că băiatul avea de ceva timp probleme cu consumul de droguri, din mai multe categorii, fiind posibil să fi decedat din cauza inhalării unei doze prea mari.
Dacă a fost vorba sau nu de o sinucidere va fi foarte greu de stabilit, cert fiind doar că pe corpul minorului nu au fost identificate urme de violență.
Părinții băiatului sunt din Mangalia, iar o perioadă de timp acesta a locuit în Constanța. De ceva vreme, minorul și sora sa cu doi ani mai mare au ajuns la Suceava, la bunici.
Fata de 18 ani este elevă la un liceu din Gura Humorului și stătea în cea mai mare parte a timpului la internat, iar minorul locuia doar cu bunicii săi, într-o bucătărie de vară din gospodărie. Adolescentul decedat era elev la o școală de arte și meserii.