Un adolescent în vârstă de 17 ani, din Găinești, a ajuns vineri noapte la Spitalul Județean Suceava cu o plagă tăiată la nivelul gâtului, după ce un individ l-a tăiat cu o sticlă spartă. Pacientului i s-a cusut rana, i s-au acordat îngrijiri de urgență și a fost internat în Secția de Chirurgie Infantilă. Medicii care se ocupă de caz spun că evoluția acestuia este bună în urma aplicării tratamentului.
Adolescentul, Cezar C., ne-a povestit ieri că l-a surprins în casa lui pe un bărbat aciuiat în localitate și venit din Stulpicani. Băiatul spune că acesta spărgea geamurile din casă, iar atunci când a fost luat la întrebări a devenit violent. Cezar C. declară că nici el, nici părinții săi nu se află în conflict cu individul respectiv. „L-am prin în casa mea spărgând geamurile. Nu a furat nimic, nu știu ce i-a venit să facă asta. Când l-am luat la întrebări a sărit la mine cu o sticlă spartă și m-a lovit la gât, tăindu-mă”, a povestit adolescentul.
Acesta a spus că după ce l-a tăiat cu sticla spartă, bărbatul, care are în jur de 23 – 24 de ani, a fugit din casă, lăsându-l pe el plin de sânge. Cea care a chemat salvarea este prietena lui Cezar C., care se afla și ea în casă la momentul incidentului. Băiatul mai necesită câteva zile de îngrijiri medicale.
Un alt adolescent, din Dărmănești, a ajuns în aceeași secție a Spitalului Județean, tot în urma unei agresiuni. Acesta a fost lovit la genunchi de un alt copil, pe când se afla vineri seara în curtea școlii. Agresorul a aruncat mai întâi cu pietre, l-a înjurat pe colegul de școală, după care l-a lovit cu piciorul.
Un băiețel de numai 4ani a ajuns în stare destul de gravă în Secția de Chirurgie Infantilă după ce a căzut din podul casei, de la o înălțime de 3 metri. Acesta s-a ales cu traumatism cranio – cerebral și mai multe contuzii, necesitând mai multe zile de îngrijiri medicale.




