Administratorul unei societăți comerciale din localitatea Capu Câmpului, Ștefan S., în vârstă de 53 de ani, este cercetat penal, după ce, în urma unui control al Poliției și Gărzii Financiare la firma respectivului, s-a găsit o lipsă în gestiune de aproape 14.800 de kilograme de făină albă, în valoare de circa 54.000 de lei.
Administrația Finanțelor Publice Suceava a calculat un prejudiciu de 3.066 de lei, reprezentând TVA, sumă care a fost, ulterior, achitată integral.
„Față de cel în cauză, ieri (n.r. – luni), s-a confirmat începerea urmăririi penale propusă de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.