Anchetă poliție

Administratorul clubului Eclipse din Suceava, urmărit penal pentru evaziune fiscală



Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus la începutul acestei săptămâni demararea urmăririi penale pentru evaziune fiscală față de o tânără în vârstă de 26 de ani, administratorul unei firme din municipiul Suceava, care deține clubul Eclipse din centrul orașului.
Din ancheta derulată de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, care au propus începerea urmăririi penale, rezultă că în perioada aprilie 2012 – martie 2013, administratorul Natalia Nuțu nu a evidențiat în contabilitate o parte din operațiunile comerciale efectuate și prin urmare nici veniturile realizate, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale față de bugetul de stat cu suma de 32.071 de lei.
Trebuie precizat că după demararea cercetărilor prejudiciul a fost recuperat.



Recomandări