Administratorii fondurilor de pensii private, agenții de marketing autorizați în sistemul pensiilor private și furnizorii de servicii pentru societăți comerciale vor fi obligați să transmită autorităților raportări privind operațiuni suspecte de spălare de bani și finanțarea actelor de terorism.
Legislația în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării actelor de terorism a fost modificată și completată, luni, de Guvern, prin ordonanță de urgență.
Printre modificările cele mai importante incluse în textul ordonanței, Guvernul prezintă, într-un comunicat, „includerea în sfera persoanelor raportoare a unor entități nesupuse, în prezent, obligațiilor de raportare”, precum administratorii fondurilor de pensii private, agenții de marketing autorizați în sistemul pensiilor private, furnizorii de servicii privind societăți comerciale sau alte entități, alte persoane fizice și juridice care comercializează bunuri și/sau servicii contra sume în numerar reprezentând echivalentul a minim 15.000 euro.
Actul normativ definește mai precis noțiunea de „beneficiar real” ca fiind orice persoană fizică ce deține sau controlează în cele din urmă clientul și/sau persoana fizică în numele sau în interesul căruia se realizează, direct sau indirect, o tranzacție sau o operațiune. Prin „bancă fictivă” se înțelege o instituție de credit ori o instituție care desfășoară activitate echivalentă, înregistrată într-o jurisdicție în care aceasta nu are o prezență fizică, respectiv conducerea și administrarea activității și evidențele instituției nu sunt situate în acea jurisdicție, și care nu este afiliată la un grup financiar reglementat.
Sunt definite și „persoanele expuse politic” și situațiile în care instituțiile financiare și entitățile raportoare trebuie să aplice acestor persoane măsuri suplimentare de cunoaștere a clientelei. Persoanele expuse politic sunt cele care exercită funcții publice importante, respectiv șefi de stat, membri ai Parlamentului, comisari europeni, membrii Guvernului, consilieri prezidențiali și de stat, secretari de stat, membrii instanțelor constituționale și ai instanțelor supreme, membrii Curții de Conturi, ambasadori, însărcinați cu afaceri, ofițeri de rang înalt din cadrul forțelor armate, conducătorii instituțiilor și autorităților publice, membrii consiliilor de administrație și ai consiliilor de supraveghere ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat și ale companiilor naționale.
În cazul acestor persoane, instituțiile financiare și celelalte entități raportoare vor aplica măsuri suplimentare de cunoaștere a clientelei, dar numai în cazul tranzacțiilor sau relațiilor de afaceri cu persoane expuse politic care sunt rezidente într-un alt stat membru al UE sau al Spațiului Economic European ori într-un stat străin.
Procedurile de verificare și control cu privire la modul de aplicare a legislației în domeniu vor fi derulate de autoritățile de supraveghere prudențială, Garda Financiară, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, structurile de conducere a profesiilor liberale.
Procedurile de verificare și control privind modul de aplicare a legislației în domeniu sunt derulate de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și Banca Națională a României.