Administratorii farmaciilor care nu respectă prețurile maximale impuse de lege riscă pedepse cu închisoarea



Comisarii Gărzii Financiare Suceava vor verifica în această perioadă toate farmaciile din județ pentru a constata dacă acestea respectă prețurile maximale impuse de către Ministerul Sănătății. Potrivit spuselor comisarului șef al GF Suceava, Ionuț Vartic, acțiunea de control se desfășoară în perioada 19-22 septembrie a.c., și vor fi controlate cele aproximativ 200 de farmacii, importatori și distribuitori de produse farmaceutice care își desfășoară activitatea în județul Suceava. Vartic a spus că, în baza unui ordin primit de la Comisariatul Central al Gărzii Financiare, se va verifica dacă farmaciile respectă obligativitatea practicării unor prețuri maximale la medicamentele care se eliberează pe bază de rețetă medicală. Ionuț Vartic a atras atenția că cei care nu vor respecta aceste prevederi legale riscă pedeapsa cu închisoarea de la șase luni la 3 ani, precum și confiscarea sumelor obținute prin practicarea unor prețuri peste limita maximă admisă.