Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă asociațiile de proprietari din municipiul Suceava sunt diferențele semnificative dintre consumul de apă înregistrat de apometrele de la scara blocurilor și cel declarat de locatari. În unele cazuri, diferențele sunt enorme, consumul de apă declarat de locatari fiind chiar de trei ori mai mic decât cel măsurat la intrarea în bloc.
Lunar, astfel de probleme sunt prezentate la ședințele pe care le are Primăria cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, supărarea administratorilor fiind justificată, în condițiile în care la plată le sunt facturate pentru un bloc, de exemplu, cantități de 1.000 de metri cubi de apă rece, iar locatarii spun că ei au de plătit numai 300 de metri cubi.
Tocmai de aceea, în manualul administratorilor de asociație, care a fost realizat de Primărie și distribuit asociațiilor de proprietari, un capitol aparte este dedicat metodelor de depistare a cauzelor diferenței de consum.
Păcălirea apometrelor
Una dintre cele mai eficiente metode de corectare a situațiilor aberante, în care asociațiile se confruntă cu diferențe mari de consum, este cea de depistare a „consumurilor frauduloase”, cum apar trecute în ghidul realizat de Primăria Suceava.
Printre modalitățile de păcălire a apometrelor sunt enumerate cele de realizare a unor racorduri la apă, înainte de apometru, astfel încât consumul nu apare deloc la persoana respectivă, dar se înregistrează la nivel de scară de bloc.
Astfel de racorduri se întâlnesc adesea pentru mașinile de spălat și pentru vasul WC-ului, mai ales că se pot face în așa fel încât nu fie vizibile.
O metodă utilizată de mulți dintre cei care refuză să plătească ceea ce consumă, încărcând în schimb facturile vecinilor lor, este cea de desfacere a apometrelor și de modificare mecanică a indexului apometrului, lucru realizabil prin mai multe metode.
Desigur, în cazul unor controale, aceste modificări sunt vizibile imediat, pentru că acestea nu pot fi făcute decât după ruperea sigiliului apometrului.
Inventivitatea oamenilor în a se sustrage de la plata utilităților a mers mai departe, fiind o mulțime de metode, mai mult sau mai puțin eficiente, de păcălire a consumului real.
Una dintre acestea, care teoretic nu lasă urme, este cea de utilizare a magneților, pentru a influența sistemul de măsurare al apometrului.
O parte dintre administratorii cu experiență din oraș spun că au găsit „ac și de cojocul ăstora”, pentru că îi pot depista pe cei ce fac așa cu ajutorul unui ac sau al unei simple agrafe de birou.
„Metodele astea nu mai sunt o noutate pentru noi, ne-am tot lovit de ele de-a lungul timpului”, spun unii administratori, care fac controale în apartamente imediat ce diferențele de consum devin „bătătoare la ochi”.
Apometre neverificate metrologic
O altă cauză a diferențelor dintre consumul declarat de locatari și consumul înregistrat la apometrul de scară ține de starea tehnică a aparatelor de măsură și control din apartamente.
În cele mai multe cazuri, apometrele din apartamente sunt expirate din punct de vedere metrologic, iar eventualele defecțiuni ale acestora nu sunt știute.
Tocmai de aceea au și fost constatate multe cazuri în care apometrele erau blocate de luni de zile, iar locatarii apartamentelor respective declarau doar niște consumuri infime, diferența de consum fiind împărțită la ceilalți locatari din scară.
Modul în care au fost montate repartitoarele are, de asemenea, o mare importanță, pentru că acolo unde nu au fost respectate condițiile tehnice, apar erori la măsurare (exemplu – apometre montate înclinat).
Diferențe la consum apar și din perioadele în care acestea sunt duse la verificat, pentru că nimeni nu constată când au fost scoase, cu ce index, și când au fost montate din nou.
Principalele cauze ale diferențelor de consum înregistrat
Fiecare locatar care a declarat corect consumul înregistrate de apometrul din apartamentul său se simte frustrat atunci când vede că la plată este încărcat cu încă câțiva metri cubi de apă, rezultați din diferențele înregistrate pe scara blocului.
Problema e că diferențele care apar sunt influențate de mai multe aspecte.
Pe de o parte, sunt locatarii care nu își declară consumurile reale, făcând economie pe banii vecinilor. Aceste cazuri sunt chiar mai frecvente decât cele în care locatarii apelează la diverse trucuri de păcălire a apometrelor.
„Am găsit uneori diferențe de peste 300 de metri cubi la apartamente, față de consumul declarat de locatari”, povestește Cristi Reuț, vicepreședinte ale Asociației de locatari 44, din Burdujeni.
De asemenea, mai sunt încă scări de bloc unde nu toate apartamentele sunt contorizate, iar apa este adeseori lăsată să curgă fără rost sau folosită în exces.
O problemă o reprezintă și faptul că citirea apometrelor nu se face în același timp la toate apartamentele dintr-o scară de bloc. Citirile sunt depuse de proprietari pe o perioadă de o săptămână, timp în care la unii apare un consum suplimentar, ce nu este declarat.
De asemenea, la apometrele de apartament, citirea se face la numărul întreg, fără zecimale, care sunt de ordinul sutelor de litri, încât, la un calcul simplu, numai din aceste citiri pot rezulta diferențe de peste 10 metri cubi, la o scară de bloc.
Pierderi neînregistrate în apartamente, vizibile la scara blocului
O altă cauză a diferențelor dintre apometrele de pe scară și cele din apartamente este cea a pierderilor neînregistrate. Apometrele din apartamente fac parte dintr-o clasă inferioară de precizie (B), în vreme ce apometrele generale, de la scara blocului, au o precizie mult mai mare, fiind din clasa C.
Tocmai de aceea, apometrele de apartament au debitul minim de înregistrare de 20 de litri pe oră, încât un flux de apă mai mic nici nu este contorizat.
În manualul făcut de Primărie pentru administratori se precizează că asemenea pierderi apar constant la umplerea vaselor de WC, unde, în partea de final, robinetul flotor micșorează debitul sub cel minim, cantitatea de apă respectivă nefiind înregistrată de apometre.
Conform calculelor făcute, dacă într-o scară de bloc sunt mai multe surse de pierderi neînregistrate, diferențele de consum dintr-o lună pot ajunge și la 200 de metri cubi.
Acestora li se adaugă și pierderile pe branșamentele interioare sau pe coloane, diferențele care apar fiind semnificative. Tocmai de aceea, municipalitatea recomandă fiecărei asociații să verifice cazurile diferențe de consum, ținând cont de posibilele problemele expuse în manual.
Inventivitate
Administratorii de asociații, învățați să descopere șmecheriile pentru păcălirea apometrelor
