Probe neconcludente

Administrator acuzat că a prejudiciat AFIR cu peste trei milioane de lei, achitat de judecători



Palatul de Justiție
Palatul de Justiție

Administratorul unei firme care a fost trimis în judecată pentru un prejudiciu de peste 3 milioane de lei adus Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a fost achitat miercuri de magistrații de la Tribunalul Suceava. Aceștia au considerat că Vasile – Dan Spătaru nu se face vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Soluția nu este definitivă și poate fi atacată de procurorii DNA la Curtea de Apel Suceava.
Vasile – Dan Spătaru a fost trimis în judecată în cursul anului 2018 pentru comiterea infracțiunii de participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Potrivit anchetatorilor, ”în perioada august 2009 – noiembrie 2011, în contextul executării unor lucrări în cadrul obiectivului «Înființare fabrică de procesare primară a lemnului, (…) prin schema de ajutor de stat XS28/123F/2008», inculpatul Spătaru Vasile – Dan, în calitatea sa de administrator al unei societăți comerciale, cu intenție, a pus la dispoziția beneficiarului proiectului mai multe înscrisuri false (declarații de conformitate, de performanță, rapoarte de încercare etc.) prin care a atestat în mod nereal proveniența și calitatea materialelor, materiilor prime și a altor produse folosite în cadrul lucrărilor respective.
Ulterior, fără a ști că sunt false, beneficiarul proiectului a depus documentele respective la Agenția pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.
Acest demers infracțional a avut ca rezultat obținerea de către beneficiar a sumei de 1.676.036,76 lei, reprezentând finanțarea nerambursabilă în cadrul proiectului respectiv, aferentă lucrărilor facturate de societatea administrată de inculpatul Vasile – Dan Spătaru”.
În acest dosar, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 3.193.025,26 lei.
Două terenuri ce aparțin lui Vasile – Dan Spătaru sunt puse sub sechestru de procurorii DNA pentru a putea fi recuperat măcar o parte din prejudiciu dacă judecătorii de la Curtea de Apel Suceava vor lua o altă decizie față de cea luată de colegii de la Tribunalul Suceava.



Recomandări

Consiliul Județean Suceava, somat să restituie 16,4 milioane de lei în contractul Axialului Suceava – Iași, în urma unei sentințe definitive a judecătorilor

Consiliul Județean Suceava, somat să restituie 16,4 milioane de lei în contractul Axialului Suceava – Iași, în urma unei sentințe definitive a judecătorilor