Festivitate

Administrația locală a premiat olimpicii din învățământul rădăuțean

56 de elevi din municipiul Rădăuți, cât și dascălii care i-au pregătit, au fost recompensați de administrația rădăuțeană

56 de elevi din municipiul Rădăuți, cât și dascălii care i-au pregătit, au fost recompensați de administrația rădăuțeană în cadrul unei festivități care a fost organizată joi seară la Casa Municipală de Cultură din localitate. Mai exact, trei personalități originare din zona Rădăuți au înmânat diplome și premii în bani elevilor olimpici de la unitățile de învățământ din municipiul Rădăuți, elevi care au obținut rezultate deosebite la profilurile uman, real și sportiv, la olimpiadele internaționale, olimpiadele naționale, Olimpiada Națională a Sportului Școlar și campionatele naționale școlare sportive, precum și profesorilor care i-au pregătit.
Evenimentul a fost prezentat de poetul Ioan Mateiciuc, iar pe scenă, alături de tineri, au urcat conferențiar universitar dr. ing. Dan Milici, de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Suceava, profesor universitar dr. Remus Rus, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, cât și președintele Federației Române de Rugby, Haralambie Dumitraș. Elevii și profesorii coordonatori au fost recompensați cu premii între 300 și 2.000 de lei, iar la finalul festivității de joi seară au cântat Andrei Ceobanu și Gabriel Kisczuk.

Recomandări

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii