Inspectorul școlar general adjunct Niculai Barbă le va cere astăzi mai marilor din învățământul sucevean să-și facă publică „agonisela” și să-și posteze pe pagina de Internet a IȘJ declarația de avere. Astfel, astăzi, în cadrul Consiliului de Administrație, acesta va solicita generalului Petru Carcalete publicarea declarațiilor de avere și, totodată îi va mai cere acestuia aprobarea pentru a-și posta declarația pe site-ul Inspectoratului Școlar. „Voi cere să-mi aprobe să-mi pun pe site declarația de avere, pentru că eu vreau să intru în legalitate și normalitate, nu am nimic de ascuns, și vreau transparență”, a declarat Niculai Barbă, care a mai precizat că, „dacă în Consiliul de Administrație se va aproba acest lucru, mâine (n.r azi), eu îmi voi posta pe Internet declarația de avere”. Nu numai șefilor de la IȘJ li se cere declararea averii, ci și directorilor și directorilor adjuncți din școli. Asta pentru că, așa cum a declarat Niculai Barbă „potrivit legii 544/2004, potrivit legii 128/1998 și O.U. 24/2004, toți cei ce au funcții de conducere, de îndrumare și de control au obligativitatea să-și facă publică declarația de avere”. Astfel, Niculai Barbă cere astăzi ca în învățământul sucevean să funcționeze transparența, și toți cei aflați în funcții de conducere să-și facă publică averea pe care o dețin.
Transparență
Adjunctul IȘJ, Niculai Barbă, vrea ca mai marii învățământului sucevean să-și facă publice averile






