Odată cu transformarea Asociației de Minifotbal în Federație, fotbalul pe sintetic și-a luat avânt. La Sibiu a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute Cupa României, la care au participat 28 de echipe, din aproape tot atâtea județe. Ca gazdă, Sibiul a participat cu două echipe, câștigătoarele cupei în cele două competiții organizate în urbe. Și Sălajul a venit cu două echipe, întrucât câștigătoarea de anul trecut, o echipă din Zalău, a fost invitată din oficiu. Ca să nu vă mai plictisesc cu amănunte generale, trec la ceea ce îmi imaginez că ar fi mai interesant pentru cititorii acestei rubrici. Spre plăcuta mea surpriză, a fost prezentă și o echipă din Suceava, Adistal, așa că am avut pe cine să susțin. Din păcate, sucevenii n-au prea rupt gura târgului. N-au ieșit din grupă, dar șanse de calificare au fost până la ultimul fluier al ultimului meci. Prima impresie a fost una de echipă bine clădită fizic. Veleitățile tehnice au ieșit la iveală pe parcurs, numărul 4, Marius Romaniuc, fiind printre cei mai buni jucători din competiție, după părerea mea. Primul meci, împotriva Unirii Teleajen (Prahova), a fost și cel mai reușit. Înghesuiți la început, sucevenii au deschis scorul la primul șut pe poartă, dar apoi au primit nu mai puțin trei goluri. Pentru egalare a fost nevoie de un efort colectiv impresionant, apoi s-a jucat care pe care. Rezultatul a fost salvat în repetate rânduri de Ioan Sofian, un portar atipic, care nu urlă indicații, dar este de un calm impresionant. În final, două ocazii mari pentru Adistal, între care și o bară. La egalitate, deși nu era vorba de un meci eliminatoriu, s-au executat lovituri de departajare, pentru obținerea unui avantaj în meciul direct, în caz de balotaj pentru calificarea din grupe, iar sucevenii au avut câștig de cauză. Din păcate, veștile bune s-au oprit aici. În următoarele două meciuri, împotriva Mediașului și a Sibiului (sibienii au ajuns, pe merit, până în finală, pe care au pierdut-o în fața reprezentantei Timișoarei), Adistal a primit cele mai rapide goluri din competiție, începând ambele partide de la 0-1, chiar 0-2. Asta și fiindcă încălzirea era superbă, dar lipsea cu desăvârșire. N-am văzut mișcări de streching, sprinturi, nimic în afară de șuturi la poartă, bune eventual pentru încălzirea portarului. Practic, echipa își găsea turația maximă de prin minutul 10 încolo. În plus, formula de început era păguboasă, cu Romaniuc cel mai avansat, în așteptarea unor mingi care nu mai veneau sau care veneau în criză de timp și de spațiu. În momentul în care se retrăgea spre mijloc, devenea un furnizor uluitor de pase de gol, chiar și 10 pe meci! Destinatarul preferat era coechipierul Stamate, cel al cărui nume l-am reținut prin analogia cu ”Pâlnia și Stamate”, a lui Urmuz, în sensul că absorbea pase de gol cu nemiluita, iar golurile abia picurau prin extremitatea cealaltă. Totuși, a avut și o finalizare de excepție, după ce a tras exasperant în blocajul portarului, a simulat șutul și a driblat pe partea închisă, finalizând aproape de pe linia de corner.
Pomeneam de meciul decisiv, cu Sibiul. După 0-2 în minutul 10, deși nu era neapărat vinovat, a fost schimbat portarul, pentru a schimba norocul. Noul portar (scuze că nu i-am reținut numele) s-a dovedit și el la înălțime, poate puțin deficitar la repuneri. Cu o mobilizare exemplară, s-a reușit egalarea și apoi, minute bune, s-a căutat golul calificării. N-a fost să fie, pe fondul ofensivei generale, golul a căzut dincolo, în ultimul minut… A contat și faptul că sucevenii n-au avut rezerve pe măsura titularilor, orice schimbare afectând randamentul colectiv.
Weekendul următor, la Timișoara, la finala Campionatului Național de Minifotbal, Suceava va fi reprezentată de Railex ODN. Voi fi acolo.
