Lacrimi de durere și o întrebare: „De ce?”. Ziarista Mirela Rusu a fost condusă ieri, 3 iulie, pe ultimul drum. A plecat discret, așa cum și-a trăit și viața pe acest pământ. La doar 40 de ani ne-a spus adio.
Pentru cei prezenți la înmormântarea Mirelei (rude, prieteni, colegi de presă, colegi de la Primăria Rădăuți), sunetul pământului aruncat pe capacul sicriului a fost greu de suportat. Parcă era un vis. Oamenilor nu le venea să creadă că Mirela nu mai este. A fost ultima ei călătorie alături de cei dragi, pe acest pământ.
„Mirela este fericită”
Slujba de înmormântare a fost oficiată de un preot catolic, care a spus în fața familiei îndurerate: „să o încredințăm Domnului pe sora noastră, să o primească în pacea sa”, „să ne mângâiem unii pe alții prin credința în Cristos”.
Cimitirul „Pacea” era ieri un loc al durerii, al tristeții. Îl însuflețeau doar vorbele frumoase pe care le rosteau oamenii despre Mirela: „N-am cunoscut alt om cu atâta noblețe sufletească ca Mirela”, a spus Carmen Veronica Steiciuc, sau „De ce să părăsească această viață când avea o familie frumoasă, un copil care are atât anevoie de mamă, proiecte în care a pus atâta suflet… De ce?”, s-a întrebat o altă colegă de-a Mirelei din Primăria rădăuțeană.
La căpătâiul Mirelei au stat mereu, cu chipurile împietrite de durere, soțul ei, ziaristul Victor Rusu, care le-a destăinuit prietenilor apropiați că „Mirela este fericită acum, doar noi, cei rămași, suntem triști”, tatăl Mirelei, care îi cerea fiicei să-l ia și pe el cu ea în lumea „nevăzută”, rude apropiate, prieteni.
Moarte fulgerătoare
Ziarista Mirela Rusu a murit fulgerător marți, 1 iulie, la Spitalul din Suceava, unde a fost internată timp de câteva ore, după i s-a făcut rău.
Mirela Rusu, soția ziaristului Victor T. Rusu, a părăsit această lume la doar 40 de ani și a lăsat în urmă o fetiță în vârstă de șapte ani.
A intrat în lumea presei în anul 1996, ca redactor al „Monitorului de Suceava”, unde a profesat până în anul 1998. Și-a urmat traseul profesional la Radio TOP 91, unde a activat în perioada 1999-2000. S-a căsătorit cu ziaristul Victor T. Rusu în anul 2000 și au lansat împreună revista „7 zile bucovinene”. Din anul 2003, Mirela a fost numită ofițer relații publice în cadrul Primăriei Rădăuți, unde a profesat până în prezent.
Rămas bun
Regrete, lacrimi, coroane de flori, chipuri împietrite de durere. Pentru câteva zeci de minute timpul parcă a stat în loc. Mirela Rusu era în gândurile și sufletul tuturor. I-au adus un ultim omagiu fostul Primar al Municipiului Rădăuți, Mihai Frunză, jurnalistul Sorin Avram, împreună cu echipa de la Radio Top 91 Suceava și Rădăuți, foști și actuali jurnaliști din mass media suceveană și rădăuțeană, maestrul Mihai Pînzaru PIM, jurnalistul Romică Istrate, artistul fotograf Valentin Moscaliuc, colegi din Primăria Rădăuți.
Mirela este și va fi…
„O cunosc pe Mirela de o seamă de ani și, spre deosebire de alții, din fericire puțini, pe care nu-i pot numi tocmai pentru că sunt anonimi, o cunosc bine ca trăitor al avatarurilor profesionale comune. Vorbim uneori la telefon, atunci când timpul ne îngăduie și mai ales când e să ne cerem unul celuilalt sfaturi pentru mai binele altora. Îi păstrez numărul pe telefonul mobil și, de-acum încolo, de voi simți nevoia să vorbesc cu un înger, o voi suna pe Mirela. Orbitor destin, până la urmă, cu Victor corp, Mirela aripa stângă și ai lor îngeri pământeni, aripa dreaptă…”
(Corneliu Monoranu, mesaj postat pe site-ul www.monitorulsv.ro )





