opinie separată
Am senzația că rezultatele evaluării lui Toader au întristat-o adânc în primul rând pe – n-o să credeți! – Monica Macovei: a rămas fără cel mai bun prilej de a chema la noi ieșiri în stradă și a combate la Bruxelles pe tema jugulării luptei împotriva corupției! Inflamată, opinia publică românească a reacționat mai vehement decât de obicei, mai toate aprecierile asupra evaluării ministrului Justiției întâlnindu-se în două puncte: raport serios, concluzii discutabile (după unii, chiar jalnice).
Tudorel Toader este rar tratat cu îngăduință (Traian Băsescu îl consideră pe respectabilul om de carte „un marțafoi”), reproșurile curg din toate direcțiile (nici stânga, nici dreapta n-au cum fi mulțumite până la capăt) – ceea ce mă determină să insist „la rece” asupra unor chestiuni tratate mult prea fierbinte. Mai întâi, aș invita la lectura Raportului de evaluare, aflat pe site-ul Ministerului Justiției. Se va vedea că tocmai anunțul final (procurorii rămân în funcție) este o adăugire orală, neexistând în textul documentului. De la primul rând și până la ștampila finală, Raportul rotunjește un mare reproș și atât. Fraza ultimă din alocuțiunea ministrului nu figurează nicăieri în corpul documentului, care, potrivit menirii, evaluează, nu sancționează. În întregul său, pare mai degrabă să sugereze o condamnare cu suspendare din pricini de… oportunitate! Dar să presupunem că ministrul ar fi propus demiterea Codruței Kovesi (Lazăr contează mai puțin). Cum s-a și antepronunțat (!), Iohannis n-ar fi avizat destituirea, arătându-se mulțumit (!!) de o prestație ce încalcă flagrant Constituția! Oricum, Piața Victoriei ar fi tălăzuit din nou de „rezistenți”, iar între propunerile pentru noul procuror european vă asigur că ar fi fost inclus, cu destule șanse, numele Codruței, văzută ca apostolul continental al anticorupției. Pare amuzant, dar potrivit conduitei ușor naive a Bruxelles-ului, posibil. (În ceea ce privește demersul DNA soldat cu interogarea miniștrilor în urma așa-zisei sesizări de doi bani: o văd ca o clară probă de incultură juridică – orice student la drept în anul II a auzit despre separația puterilor în stat – vulpoiul Coldea n-ar fi dat niciodată curs unei astfel de reclamații cusute cu rață albă).
Pe marginea Raportului rămâne, totuși, încă ceva de discutat cu atenție și seriozitate: chestiunea „oportunității”; n-avem căderea să cutezăm noi, așa că doar o semnalăm. Indirect, oportunitatea este invocată ca motivație a transferării deciziilor directe într-un incert viitor: „Rezultatele negative pe linia acestei raportări pot repune discuțiile, în viitor, în raport de faptele constatate, oportunitatea revocării conducătorilor instituțiilor vizate, ori alte măsuri instituționale, în conformitate cu Constituția și legea”. Numai că de-s „în conformitate” cu legea, n-ar mai avea ce căuta în ecuație oportunitatea (din definiția DEX: „adecvat situației, împrejurărilor, interpretărilor, indicat, nimerit, favorabil”). Ideea indusă: deocamdată, nu se poate, nu-i oportun. Rămâne în sarcina viitorului, dar și pentru viitorime se invocă prezumția de oportunitate. De înțeles motivația, că-n Balcani trăim, dar greu de acceptat permanenta relaționare a domniei legii cu tocmeala subiectivă a oportunității. N-are cum fi tocmai moral să se decidă în funcție de împrejurări, ba, mai mult, asta să se și statueze ca o condiție a aplicabilității legii.
În trecutul regim funcționa argumentul „nu-i momentul” (și mai mereu nu era). „Momentul” românesc actual pare a fi tot mai mult determinat de factorul extern, și adesea deciziile se adoptă „oportun” în funcție de sugestiile venite de afară, ceea ce începe să confere țării noastre un jenant statut colonial. România pare a se fi deprins cu starea subalternă, conferind oficial oportunității loc și rol în însăși făptura Justiției. Dacă nu-i chip altfel, barem s-o spunem pe șoptite, cu palma la gură, nu cu ștampila Ministerului…
PS
Onorabilul Trump și-a înscăunat ginerele și fata în funcții de consilieri prezidențiali. Nimic de obiectat: e țara far al democrației. Primarul din Milișăuți este în pericol să-și piardă funcția, precum și dreptul de a candida vreme de trei ani, fiindcă ANI l-a găsit în incompatibilitate: și-a angajat fiica femeie de serviciu într-un post pentru care n-a vrut nimeni să concureze. Și cum în metropola Milișăuți alte locuri de muncă nu prea sunt, fata lui Laurus ori rămâne șomeră, ori își destituie tatăl. Întrucât noi urmărim cu gura căscată exemplul „marelui Licurici”, îmi place să cred că va veni vremea când, într-o lume cu adevărat democratică, se va bucura de egal tratament și consilierul președintelui Americii, și măturătoarea de la sala de sport din Milișăuți.