Dumnezeu este Tatăl nostru Cel din ceruri, o ființă personală cu care intrăm în legătură, este atotputernic, atotștiutor, atotînțelept, și așa mai departe, omul este făptura lui Dumnezeu, poate deveni fiu al lui Dumnezeu, în măsura în care are conștiința legăturii cu Dumnezeu de Tată și de fiu este fiu al lui Dumnezeu, mergem spre împărăția lui Dumnezeu, și nu mai știu, că or fost cam multe deodată.
– Indiferența religioasă
Indiferența religioasă se va accentua, că cei răi vor merge din rău în mai rău. Pentru cei buni nu se va accentua. Noi nădăjduim că binele totuși va birui. Vor mai fi oameni și vor cădea de la credință mai mulți, și mai ales aceia care nu au credință și care nu se silesc să aibă credință, și care nu se silesc să aibă o viață curată. Apostazia este un păcat, adică căderea de la credința adevărată. Fără îndoială că nu putem să prevedem lucrurile cum se vor desfășura, dar răutățile câte sunt pot aduce, și vor aduce de fapt, mai multe răutăți. Domnul Hristos spune cuvântul: „Oare când va veni Fiul Omului va mai găsi credința pe pământ?” (Luca 18, 8). Înseamnă că de fapt va scădea mult credința, nu numai acum în vremea noastră ci și după noi, și știe Dumnezeu cît va mai ține lumea aceasta. Credința poate să scadă și scade de fapt la cei necredincioși, și să știți că oricine care face fapte de necredință crește în necredință, și cine face fapte ale credinței își înmulțește credința. „Când îți aduci aminte de Dumnezeu înmulțește rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Și aducă aminte de tine”, este un cuvânt al Sfântului Marcu Ascetul din Filocalie. Sau la Sfântul Munte este o vorbă: „La Dumnezeu să te gândești ca la Dumnezeu nu ca la om, și să respiri pe Dumnezeu cum respiri aerul”, adică să ai mereu gândul la Dumnezeu și cu cinstirea cuvenită, și atunci înaintezi în credință. Iar dacă ești nepăsător înaintezi în nepăsare. Asta și omul singuratic și societatea în general.
Despre persoanele care pretind că primesc mesaje de la Dumnezeu sau despre cel care se pretinde fiu al lui Dumnezeu
Dacă e vorba a te pretinde ceva, atunci nu-i nădejde de bine. Important este să ne ținem de ce-i sigur, nu de ce-i nesigur. În istorie au mai fost cazuri din acestea în care oamenii s-au mai prezentat, ba că este întruparea Duhului Sfânt, ba că este un alt Hristos, și așa mai departe. Acestea sunt lucruri nesigure, să ne ținem noi de învățătura Bisericii și atunci nu greșim. (www.crestinismortodox.ro)



