Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, în perioada 6-7 mai, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – filiala Suceava a organizat cea de-a doua ediție a evenimentului Studentul Sucevean – un prilej de a-L aduce în mijlocul a 120 de tineri pe Hristos care mărturisește că „unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”. (Matei 18, 20)
Întâlnirea tinerilor a avut loc sâmbătă, 6 mai, la Biserica „Sfântul Spiridon” Suceava, pentru a pune început bun prin participarea la Sfânta Liturghie săvârșită de părintele paroh Sorin Clipa, alături de care a slujit și părintele Grichentie Natu, îndrumătorul ASCOR Suceava. Programul a continuat printr-o conferință pe tema „Adevărul, calea spre libertate”, susținută de părintele Doru Budeanu, în urma căreia tinerii au înțeles că de fapt „adevărul este Dumnezeu” și că nimic nu ne poate reda libertatea, decât mărturisindu-L și făcându-I loc în inimile noastre Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
După introducerea în temă prin intermediul conferinței, tinerii au avut posibilitatea de a o dezbate în cadrul sesiunilor de lucru pe grupe, găsind răspunsuri la ceea ce înseamnă adevărul, dar și libertatea, care este raportul dintre cele două concepte, reflectând mai ales asupra întrebării „Suntem noi cu adevărat liberi?!”, în cele din urmă, tinerii ajungând la concluzia că cel mai precis drum către libertate este Adevărul, acesta fiind Însuși Hristos.
Între cele două sesiuni de lucru pe echipe, moderate de părinți cu o pregătire duhovnicească deosebită, dar și de oameni cu experiență culturală bogata, tinerii au vizitat Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Muzeul de Științe ale Naturii și Muzeul de Istorie din Suceava.
Prima zi a evenimentului s-a încheiat pe placul tuturor, prin adunarea grupelor în jurul unui foc de tabără, însoțit de cântec românesc, voie bună și o horă în semn de unitate și bucurie.
Ultima zi a evenimentului a fost pe de o parte bine primită de participanți, din dorința de a fi din nou împreună, însă a adus și întristare deoarece timpul ne-a amintit de momentul despărțirii. Totuși, acesta ne-a acordat șansa să construim noi amintiri greu de dat uitării. Astfel, după participarea la Sfânta Liturghie, care a avut loc la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, săvârșită de părintele Paulin Iluca, ne-am împărtășit unii altora cele mai frumoase momente de care am avut parte în aceste două zile și am avut prilejul de a-l asculta pe ÎPS Pimen, care ne-a transmis o emoție deosebită prin cuvintele rostite, dar mai ales prin amintirile evocate cu atâta iscusință. Nu l-am lăsat nerăsplătit și i-am pregătit un moment artistic în semn de mulțumire pentru sprijinul mereu acordat, moment ce a constat în cântece dragi tuturor românilor.
Un moment special ne-a pregătit și Înalt Preasfinția Sa, care a fredonat un vechi cântec popular, îndemnându-ne prin acesta pe noi, ca tineri, să apreciem și să ducem mai departe adevăratele valori ale țării noastre. Cu bucurie și cu admirație l-am ascultat și am înțeles cât de importante sunt credința și valorile culturale pentru acesta.
Evenimentul s-a încheiat cu îmbrățișări călduroase ale unor tineri care au legat prietenii care cu siguranță vor fi zugrăvite de-a lungul timpului și cu dorința acestora de a participa și la cea de-a III-a ediție a Studentului Sucevean.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate și mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă întâlnirea noastră și anul acesta!
(Diana Popescu, ASCOR Suceava)





