– Cadrele medico – sanitare spun că de zeci de ani holul mizerabil a fost lăsat în paragină și nimeni nu s-a gândit că ar fi bine ca pereții cu pricina să fie dați cu var
Vizitatorii și bolnavii care intră în Spitalul Județean pe ușa de pe laterală, dinspre sediul Autorității de Sănătate Publică, au parte de un peisaj dezolant și descurajator, care în mod normal nu ar trebui să fie văzut într-un spital, care se presupune că are ca obiect tocmai sănătatea publică. Pereți murdari, scorojiți, nezugrăviți de zeci de ani, mâzgăliți cu pixul și stropiți cu diverse lichide, îi întâmpină pe vizitatorul care îndrăznește să pătrundă în catacombele ce duc spre magazia unității, Serviciul de Anatomie Patologică și spre scările de acces spre nivelul superior.
Cadrele medico – sanitare spun că de zeci de ani holul mizerabil a fost lăsat în paragină și nimeni nu s-a gândit că ar fi bine ca pereții cu pricina să fie dați cu var. „Pereții de lângă hol au fost zugrăviți de proprietarul chioșcului de aici, dar omul nu a dat bani și pentru igienizarea holului, pentru că nu l-a interesat, el a avut grijă de bucățica lui, de catacombe ar fi trebuit să aibă grijă cei din spital, că așa cum arată, zici că intri într-un adăpost cu oameni ai străzii, nu într-o unitate sanitară. Probabil nu îl luminează ca să nu vedem toată splendoarea”, ne-a spus ieri un angajat al spitalul, care întâmplător trecea prin holul cu pricina.
Managerul Spitalului Județean Suceava, economist Costică Dăscăliuc, spune că are în plan și igienizarea holului respectiv și că acest lucru se va materializa în maximul 2 luni de zile, alte aspecte fiind prioritare la acest moment. Costică Dăscăliuc a declarat că unitatea sanitară a contractat pentru anul acesta cu Casa de Asigurări de Sănătate un buget foarte bun, cel mai bun din ultimii 6 ani de zile și că nu vor fi probleme cu banii, numai că serviciul care are în responsabilitate curățenia din spital va trebui să se organizeze mai bine.





