Lecția de religie

Adevărata credință



– Prin CREDINȚĂ începe și se sfârșește mântuirea, iar fără CREDINȚĂ nu este cu putință a plăcea lui Dumnezeu
Cuvântul „CRED”, este de origine latină și înseamnă „A PRIMI, A MĂRTURISI, și a înfăptui, ceea ce învață BISERICA despre Dumnezeu.
Când spunem cuvântul „CRED”, sufletul se înalță cu Harul Duhului Sfânt la Dumnezeu, care este plinitorul credinței.
În LUMEA CREATĂ, au darul de a crede:
1. ÎNGERII, care CRED, dar și văd ceea ce CRED. CREDINȚA ÎNGERILOR, nu este virtute, deoarece ei nu fac nici un efort pentru a CREDE căci ei îl văd pe Dumnezeu, pentru că au darul vederii lui Dumnezeu.
Dintre PUTERILE ÎNGEREȘTI, Sfinții Arhangheli, au darul de a înmulți și spori CREDINȚA CEA ADEVĂRATĂ (ORTODOXĂ) între oameni pe pământ, luminând înaintea lor, cu ÎNVĂȚĂTURA SFINTEI EVANGHELII.
2. DIAVOLII, care CRED ÎN DUMNEZEU și SE CUTREMURĂ” (Iacob 2, 19). Diavolii nu-L văd pe Dumnezeu, și fac întotdeauna răul, CREDINȚA DIAVOLILOR în Dumnezeu, este Creațională, și este pervertită în a-L urî pe Dumnezeu. În ei, s-a înveșnicit răul, iar această ură este spre pierzarea lor.
Când oamenii rătăciți de la ADEVĂRATA CREDINȚĂ, vorbesc despre CREDINȚA ORTODOXĂ cu ură, să știți că ei sunt sub influența Diavolilor.
3. Creștinii Ortodocși, care prin SFÎNTUL BOTEZ (Galateni 3. 17) CRED ÎN DUMNEZEU, dar nu-L pot vedea cu ochii trupești ci numai cu ochii sufletești (Matei 5, 6).
ADEVĂRATA CREDINȚĂ este un DAR DUMNEZEIESC (Rom. 12, 3; Efes. 2, 8; Filip 1, 29, 2) însoțit de efortul omului de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a se asemăna cu Dumnezeu prin sfințenie, care se obține prin practicarea virtuților (împlinirea Poruncilor Dumnezeiești).
Creștinul care CREDE în Dumnezeu și împlinește PORUNCILE DUMNEZEIEȘTI, va moșteni RAIUL și se va îndulci veșnic de SLAVA LUI DUMNEZEU.
Există un SINGUR DUMNEZEU și o SINGURĂ CREDINȚĂ ADEVĂRATĂ – CREDINȚA ORTODOXĂ (Efeseni 4, 5). Celelalte credințe sunt deviate și rătăcite, sau dețin frânturi de adevăr, insuficient mântuirii.
CREDINȚA ADEVĂRATĂ – ORTODOXĂ, este O PUTERE DUMNEZEIASCĂ (1 Corinteni 2, 5) și O VIRTUTE CREȘTINĂ, care întărește toate virtuțile și puterile sufletului. Pentru noi creștinii Ortodocși, CREDINȚA este un mare HAR și o MARE PUTERE în lupta acestei vieți pământești. (Filipeni 1, 29; 1 Cor. 12, 9).
CREDINȚA ÎN SFÎNTA TREIME (Isaia 6, 3) este PUTEREA NOULUI TESTAMENT.
CREDINȚA CREȘTINĂ ORTODOXĂ este ÎNVĂȚĂTURA DUMNEZEIASCĂ, mai presus de cuvânt și de rațiune.
ÎNVĂȚĂTURA DE CREDINȚĂ ORTODOXĂ se cuprinde pe scurt în „SIMBOLUL CREDINȚEI” (CREZUL).
Prin MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ, spunând zilnic „CREZUL” și mai ales noaptea, înainte de a adormi, PUTERILE ÎNGEREȘTI ne acoperă și ne păzesc, ca pe o ființă binecunoscută, iar duhurile diavolești se îndepărtează neputincioase.
CREDINȚA ADEVĂRATĂ – ORTODOXĂ este PUTEREA, HARUL DUMNEZEIESC (2 Petru 1, 1), cu ajutorul căruia primim ca neîndoielnic, tot ce a descoperit Dumnezeu și învață SFÎNTA ȘI DUMNEZEIASCA BISERICĂ ORTODOXĂ, pentru mântuirea noastră.
Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeți în Hristos. Acela pe care El L-a trimis (Matei 6, 29). CREDINȚA ORTODOXĂ, se află prin lucrarea Duhului Sfânt în om (Galateni 5, 22), prin iradierea unei FORȚE DIVINE, când omul se face vrednic prin, sfințenie de ea.
ÎNVĂȚĂTURA DE CREDINȚĂ CREȘTINĂ ORTODOXĂ este cuprinsul DESCOPERIRII DUMNEZEIEȘTI. Creștinul Ortodox trebuie să cunoască foarte bine ÎNVĂȚĂTURA DE CREDINȚĂ ORTODOXĂ, pentru a nu fi amăgit de alte învățături eretice.
Prin PUTEREA CREDINȚEI cunoaștem ceea ce nu putem vedea cu ochii trupești și adeverim ceea ce nădăjduim de la Dumnezeu.
Prin CREDINȚĂ pricepem că s-au întemeiat veacurile cu CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU (Evrei 11, 3), prin CREDINȚĂ primim ca adevărată DESCOPERIREA DUMNEZEIASCĂ – CUVÎNTUL SFINTEI SCRIPTURI, PRIN CREDINȚĂ primim minunile și proorociile, prin CREDINȚĂ dobândim făgăduințele (Evrei 11, 3).
De aceea, Duhul Sfânt prin Sfântul Apostolul Pavel ne spune: „CREDINȚA este adeverirea celor nădăjduite și dovedirea lucrurilor celor nevăzute (Evrei 11. 1).
Deci CREDINȚA ADEVĂRATĂ este primirea de către om, prin intermediul Duhului Sfânt și a vederii sufletești, a tuturor ADEVĂRURILOR pe care le avem prin DESCOPERIREA DUMNEZEIASCĂ, în scopul mântuirii noastre.
CREDINȚA ORTODOXĂ este învoirea liberă a sufletului, vederea sufletească a unui lucru nevăzut, statornicia în ceea ce este adevărat, înțelegerea celor nevăzute, potrivită firii. (Sf. Teodoret al Ciprului).
Credința pe care o are un om în ceea ce îi spune un alt om este o încredere, care își poate găsi întărirea în dovedirea sau arătarea văzută a lucrului care a fost susținut de unul și crezut de altul.
Dar CREDINȚA ÎN DUMNEZEU are o ÎNTĂRIRE TAINICĂ, NECLINTITĂ, prin PUTEREA DUHULUI SFÎNT, care se află în inima celui Botezat, care împlinește Poruncile Dumnezeiești.
HARUL, CREDINȚA ȘI FAPTELE BUNE mântuiesc și înalță la Dumnezeu. Există O SINGURĂ CREDINȚĂ ADEVĂRATĂ – CREDINȚA ORTODOXĂ. Noi trebuie să mărturisim această CREDINȚĂ SFÎNTĂ ORTODOXĂ în fața oamenilor, prin cuvânt și prin faptele noastre.
Sfinții Părinți ai DUMNEZEIEȘTII BISERICI ORTODOXE arată că frica de Dumnezeu este începutul CREDINȚEI, deoarece aceasta eliberează sufletul de teama păcatului și a morții celei veșnice, ajutându-l să intre sub stăpânirea Harului Dumnezeiesc(Matei 10, 28; Luca 12, 5). Prin CREDINȚĂ începe și se sfârșește mântuirea, iar fără CREDINȚĂ nu este cu putință a plăcea lui Dumnezeu (Evrei 11, 6).
Credința vine și din auzirea Cuvântului lui Dumnezeu (Romani 10,17; Efeseni 1, 13;), dintr-o auzire care este supusă înțelegerii, aprecierii și judecății noastre, dar care este însoțită de o lucrare a HARULUI CREDINȚEI. Căci la CREDINȚA în Hristos nu putem ajunge numai cu puterile noastre.



Recomandări

Pocăința, postul, rugăciunea, smerenia, credința, nădejdea, iubirea și ascultarea – arvuna unui loc în Împărăția lui Dumnezeu

Pocăința, postul, rugăciunea, smerenia, credința, nădejdea, iubirea și ascultarea – arvuna unui loc în Împărăția lui Dumnezeu
Pocăința, postul, rugăciunea, smerenia, credința, nădejdea, iubirea și ascultarea – arvuna unui loc în Împărăția lui Dumnezeu