Odată cu Personajul Principal al acestor zile, au înviat și campionatele din Spania și România. Barcelona și-a pus o piedică de mai mare frumusețea, pe o combinație de greșeli individuale și schimbări neinspirate. Cum nici echipa adversă, Sevilla, nu era de lepădat, avantajul inițial de două goluri al catalanilor s-a dus ca și cum n-ar fi fost. Ca o palidă consolare, rămân golurile de autor ale lui Messi și Neymar, iar despre cel al argentinianului aș comite o altă impietate, spunând că l-a copiat pe Tănase… Profit ca să fac tranziția către campionatul nostru cel de toate etapele, pe care l-am ignorat multă vreme aici, pe motiv că ar fi fost gata tranșat. La fel au crezut și cei care conduc clubul, din moment ce au defrișat lotul în pauza de iarnă. Numai că, din senin, din iarbă verde, a irumpt în clasament o echipă de mijlocul clasamentului, una care a făcut un singur egal în tot returul (un 0-0 cu Chiajna lui Șumudică), câștigând restul de 8 meciuri! Este vorba despre ASA din Târgu-Mureș, o echipă care nici măcar nu moștenește palmaresul (ca și inexistent, oricum!) al fostului ASA, clubul actual fiind înființat abia cu vreo 10 ani în urmă. Această ascensiune a fost posibilă în urma unei politici de atragere a unor jucători refuzați: Sepsi, Mureșan, N’Doye, Hora, Zicu. Grupul astfel creat, cu Liviu Ciubotariu pe bancă, a ajuns să îi provoace dureri de cap nepreconizate lui Costel Gâlcă. După ce că a rămas fără trei dintre cei mai bine cotați jucători din lot, trio-ul Szukala-Sânmărtean-Keșeru, acesta este sabotat și din interior, la modul cel mai mizerabil. Un alt jucător de bază, Prepeliță, este tras pe linie moartă din rațiuni stupide, punându-se în pericol cel mai important obiectiv. De autoexcluderea lui Bourceanu ce să mai vorbim, se știe că el va fi cununat de marele Reghe, cel care pândește parșiv din umbră, cu nevastă-sa la butoanele jucătorilor pe care-i are sub contract. Șansa lui Gâlcă este că urmează două etape abordabile, apoi meciul direct de la București, iar dacă reușește să-și mobilizeze jucătorii și să câștige, atunci pune punct speculațiilor.