Aderarea României și Bulgariei la Schengen a fost aprobată de Parlamentul European



Raportul europarlamentarului Carlos Coelho privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen a fost adoptat, miercuri, de plenul Parlamentului European, cu 487 voturi „pentru”, 77 de voturi „împotrivă” și 29 abțineri.
Dezbaterea raportului întocmit de europarlamentarul PPE, Carlos Coelho, a avut loc marți seară în plenul PE, reunit la Strasbourg, iar votul pozitiv a fost anticipat de președintele de ședință, vicepreședintele PE Stavros Lambrinidis, care la finalul discuțiilor a adresat anticipat „calde felicitări” României și Bulgariei pentru reunșită. În cursul discuției au fost însă exprimate și opinii contrare.
Raportul eurodeputatului portughez, votat la 2 mai în Comisia de specialitate – LIBE – a PE, este favorabil integrării celor două state. Ultimul cuvânt în privința aderării îl vor avea cele 25 de state membre ale Spațiului Schengen, care trebuie să aprobe în unanimitate.
Raportul va fi dezbătut joi în Consiliul JAI.
Majoritatea celor peste 40 de eurodeputați care au luat cuvântul, marți seară, în dezbaterea care s-a desfășurat în plenul PE, s-au pronunțat în favoarea aderării celor două state la Spațiul Schengen. Europarlamentarii au susținut că ambele state au depus eforturi majore pentru îndeplinirea criteriilor de aderare, subliniind în același timp că cele două țări sunt pregătite tehnic pentru integrare.
Totodată europarlamentarii care au luat cuvântul au subliniat că este importantă evitarea aplicării dublelor standarde și că regulile de aderare nu ar trebui schimbate pe parcurs, ci ar trebui menținute criteriile stabilite deja.
Printre europarlamentarii care au luat cuvântul în favoarea aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen s-au numărat: Augustin Diaz de Mera Garcia Consuegra (PPE), Timothy Kirkhope (European Reformists and Conservatives), Cornelia Ernst, Andrey Kovatchev (PPE), Monika Flasikova Benova (S&D), Stanomir Ilchev (ALDE), Pawel Robert Kowal (ECR), Tanja Fajon, Kinga Gal (PPE), Anna Hedh (S&D), Salvatore Iacolino (PPE), Iliana Malinova Iotova (S&D), Veronique Mathieu (PPE), Hubert Pirker(PPE), Antigoni Papadopoulou, Ivaylo Kalfin (S&D). De asemenea, mai mulți eurodeputați români au susținut integrarea celor două state în Schengen. Este vorba despre Ion Enciu, Marian Jean Marinescu, Petru Luhan, Sogor Csaba, Rovana Plumb, Viorica Dăncilă, Cristian Bușoi, Ioan Mircea Pașcu și Traian Radu Ungureanu.
Dintre cei care au luat cuvântul în favoarea aderării celor două state, eurodeputatul Hubert Priker, membru al popularilor europeni, a spus, asemenea celorlalți colegi de grup, că cele două țări au îndeplinit criteriile pentru aderarea la Schengen, dar a subliniat că ridică semne de întrebare anunțata reducere a veniturilor polițiștilor din România. „Mă neliniștește însă o informație pe care nu o pot verifica, pe care am primit-o astăzi. Se pare că, în România, veniturile Poliției vor fi reduse cu o treime. Și știm că o condiție sine qua non pentru a evita corupția și pentru a se garanta o muncă corectă este reprezentată de salariile bune pentru polițiști. Sper că informația privind reducerea salariilor polițiștilor este falsă și că polițiștii, care trebuie să garanteze securitatea întregii Uniuni Europene, vor continua să fie plătiți în mod adecvat”, a spus el.
Au fost și eurodeputați care s-au pronunțat categoric împotriva aderării celor două state la Spațiul Schengen. Este vorba despre eurodeputați ai grupului Europe of Freedom and Democracy (EFD), dar și neafiliați. Astfel, italianul Mario Borghezio, membru al EFD, a vorbit despre riscurile „infiltrării prin România și Bulgaria a unor persoane nedorite care ar putea pune sub amenințare securitatea statelor membre”.
„Sugerez suspendarea procesului de aderare a României și Bulgariei în Spațiul Schengen pe baza principiului precauției”, a mai spus el, reclamând existența unor enorme presiuni de la frontierele externe din direcția acestor două țări. Borghezio s-a referit la România și Bulgaria cu expresia „găurile din șvaițerul care este UE în legătură cu clandestinii”.
La rândul său, Daniel Van Der Stoep, europarlamentar olandez neafiliat, a spus: „Trebuie să privim lucrurile în față: România și Bulgaria nu trebuie să adere la Spațiul Schengen nici altădată”.
„România și Bulgaria sunt state corupte care nu respectă criteriile Schengen”, a mai spus el, adăugând că, a accepta aderarea celor două este „un lucru nerealist, cu adevărat infantil pentru că cele două au arătat că nu sunt demne să facă parte din spațuiul Schengen”. El a menționat și rapoartele Transparency International, spunând că România și Bulgaria se confruntă cu cazuri majore de corupție.
De asemenea, Gerard Batten, europarlamentar britanic din grupul EFD, s-a plâns de numărul mare de romi români. „Iată că Zona Schengen se desființează în nucleul său dur dar sunt planuri să fie incluse România și Bulgaria, unde sunt sute de mii de țigani care toți doresc să emigreze și, după ce vor putea călători liber în zona Schengen, mulți dintre ei inevitabil vor ajunge în Marea Britanie ca să profite de sistemul nostru generos de ajutoare sociale, ca mulți înaintea lor”, a spus el.
„Poate că mulți întreprinzători britanici ar dori să se întâlnească cu romii, când debarcă la Callais, și să le dea hărți ca să găsească drumul spre domiciliul premierului și miniștrilor. Doar când romii își vor parca căruțele la Downing Street 10, poate că atunci se vor schimba opiniile cu privire la beneficiile aderării acestor două state la Schengen”, a comentat el.
Printre europarlamentarii care s-au exprimat radical împotriva aderării celor două state s-a numărat și Mara Bizzotto (EFD), care a spus că „Europa vrea să facă o mare favoare criminalității organizate”. „Cine va vota mâine (în favoarea raportului pozitiv privind aderarea României și Bulgariei, n.red.) va deschide o autostradă până în inima Europei pentru crima organizată”, a spus ea.
Comisia pentru Libertăți Civile a Parlamentului European a stabilit, la 2 mai, că România și Bulgaria îndeplinesc condițiile necesare aderării la Schengen. Pe baza rapoartelor de evaluare, membrii Comisiei PE au stabilit că România și Bulgaria îndeplinesc condițiile necesare pentru aderarea la Schengen, recomandând ca Parlamentul European să fie informat în continuare în legătură cu măsurile suplimentare care trebuie luate în sectorul frontierei dintre Bulgaria, Turcia și Grecia. Membrii Comisiei au considerat că, deși există unele probleme care vor trebui reevaluate și care vor fi în centrul atenției în continuare, acestea nu reprezintă obstacole în calea admiterii României și Bulgariei în Spațiul Schengen.
Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) va adopta, în sesiunea organizată joi și vineri, la Luxemburg, concluziile privind stadiul evaluării României și Bulgariei în cadrul procesului de aderare la Spațiul Schengen.
Reuniunile se vor desfășura sub conducerea președinției ungare a Consiliului, respectiv ministrul de Interne Sandor Pinter și ministrul Justiției Tibor Navracsics.