– De la începutul anului, prețurile au crescut cu sume cuprinse între 5000 și 7000 de euro, cei care vând considerând că aderarea la UE justifică creșterea pretențiilor financiare
– Agenții imobiliari sunt de părere că această creștere este artificială, iar cumpărătorii nu se vor lăsa păcăliți
Prețurile apartamentelor și garsonierelor din municipiul Suceava, printre cele mai mari din țară de ani buni de zile, au crescut și mai mult de la începutul anului. Mulți dintre proprietarii de garsoniere sau apartamente din municipiul reședință de județ au amânat scoaterea la vânzare a imobilelor luni sau chiar ani de zile, așteptând aderarea la Uniunea Europeană. Imediat, prețurile au fost „umflate” destul de serios, cumpărătorii așteptându-se să primească oferte chiar și de la cumpărători de peste hotare.
„Față de finele anului trecut, prețurile la garsoniere și apartamente au crescut cam cu 5.000-7.000 de euro. Cei care vând încearcă să profite de faptul că cererea este destul de mare, însă nu prea au succes, prețurile fiind umflate artificial”, a explicat Lăcrămioara Dascălu, administrator al agenției imobiliare „Alege”.
De aceeași părere este și Cristi Bilic, de la agenția imobiliară Aiti, care spune că în ciuda creșterii prețurilor, cumpărătorii nu dau atât de mult cât cer cei care vând. „Este 100% o creștere artificială, creată de efectul psihologic al aderării. Demararea ansamblurilor de locuințe preconizate pentru acest an îi va obliga însă pe cei care vând imobilele vechi să mai lase din preț dacă vor într-adevăr să vândă”, a explicat Bilic.
Chiar dacă în proporții mai mici sau mai mari, aproape toți reprezentanții agențiilor imobiliare din municipiul Suceava au sesizat creșterea destul de bruscă a prețurilor. „De la începutul anului, prețurile la apartamente și garsoniere au crescut cu aproximativ 10%, mai ales cei care nu se grăbesc să vândă fiind cei care cresc și mențin nivelul ridicat al prețurilor”, a arătat și Radu Anchidin, administratorul agenției Terra Imobiliare.
– Prețurile locuințelor din municipiul Suceava
În momentul de față, prețurile garsonierelor și apartamentelor din Suceava dau frisoane mari cumpărătorilor care au nevoie urgent de o locuință. O garsonieră, funcție de confort, zonă, spațiu și îmbunătățiri, costă cam între 15.000 și 28.000 de euro. Sub 15.000 de euro sunt doar garsonierele cu confort redus, puțin căutate de cei care vor să-și achiziționeze o locuință.
În ceea ce privește apartamentele cu două camere, acestea au prețuri cuprinse între 27.000 de euro (un micro-apartament) și ajung, în cazul celor centrale, până la 65.000 de euro. Marea majoritate a apartamentelor au însă prețuri cuprinse între 35 și 45.000 de euro. În ceea ce privește apartamentele cu trei camere, unde oferta deja este mult mai redusă, prețurile pleacă de la 42.000 de euro și ating, în cazurile „extreme”, 59.000 de euro. Apartamentele cu patru camere, unde ofertele sunt și mai puține, pot fi cumpărate cu sume cuprinse între 50.000 și 65.000 de euro.
Agenții imobiliari au ținut să precizeze că saltul prețurilor cerute de cei care vând imobile s-a resimțit doar în cazul apartamentelor și garsonierelor, casele și terenurile continuând să se mențină la același nivel.
