Cântăreața britanică Adele ar putea să debuteze în curând ca actriță cu un rol într-un film despre viața și cariera cântăreței Dusty Springfield.
Acest proiect cinematografic, un film biografic dedicat cântăreței Dusty Springfield, va fi realizat pe baza unui scenariu scris de David Stenn, scenaristul principal al serialului de televiziune „Imperiul din Atlantic City/ Boardwalk Empire”, informează femalefirst.co.uk.
Potrivit presei britanice, filmările ar putea debuta la sfârșitul anului 2014 sau la începutul anului 2015.
„Există într-adevăr acest proiect – și este adevărat că numele cântăreței Adele apare în distribuție -, dar deocamdată proiectul se află într-o fază incipientă”, a declarat o sursă citată de tabloidul Daily Mail.
Adele a dezvăluit într-un interviu recent că Dusty Springfield a fost una dintre artistele care au influențat-o cel mai puternic în cariera ei muzicală.
Totuși, celebra cântăreață britanică va avea de înfruntat o competiție serioasă, întrucât de acest rol s-a arătat interesată și actrița australiană Nicole Kidman.
Potrivit presei britanice, Adele va trebui să își elibereze agenda de lucru în următorul an dacă dorește cu adevărat să obțină rolul principal în acest film. Purtătorul de cuvânt al artistei britanice a refuzat să comenteze aceste informații.
Adele, în vârstă de 25 ani, intenționează să își lanseze următorul album de studio în 2014, după o pauză în carieră de doi ani, în timpul căreia a devenit mamă. Adele are un fiu, Angelo, în vârstă de 11 luni, primul copil al artistei cu partenerul ei de viață Simon Konecki.
Filmul biografic dedicat cântăreței Dusty Springfield se va concentra pe perioada din jurul anului 1968, în care cântăreața britanică a reușit cu adevărat să se reinventeze, după ce a semnat un contract spectaculos cu casa de discuri Atlantic Records și s-a mutat la Memphis, în statul Tennessee, pentru a înregistra legendarul album de muzică soul „Dusty in Memphis”, care a inclus unul dintre cele mai celebre cântece ale ei, „Son of a Preacher Man”.
Dusty Springfield a fost un simbol al muzicii pop din anii ’60 și o fondatoare a stilului northern soul.
Printre hiturile cântăreței Dusty Springfield se numără, alături de „Son of a Preacher Man”, piese precum „I Only Want to Be With You”, „Anyone Who Had a Heart”, „I Just Don’t Know What to Do With Myself”, „Stay Awhile” și „All Cried Out”. Cântăreața britanică a fost nominalizată la premiile Oscar pentru piesa „The look of love” (1967), inclusă pe coloana sonoră a filmului „Casino Royale”.
În 1994, la vârsta de 54 de ani, Dusty Springfield a fost diagnosticată cu cancer la sân, maladia din cauza căreia a murit cinci ani mai târziu. După 10 zile de la deces, cântăreața a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.
Recent, presa britanică a anunțat că Adele, care a înregistrat tema muzicală de pe coloana sonoră a celui mai recent film din seria „James Bond”, intitulat „007: Coordonata Skyfall”, ar urma să aibă o apariție specială în acest film de spionaj, regizat de Matthew Vaughn, în care ar putea să joace alături de David Beckham și Elton John.
Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este cântăreață și compozitoare. Ea a debutat la 19 ani și s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată și de criticii muzicali. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics’ Choice la BRIT Awards, iar în 2012 a câștigat șase premii Grammy. Până în prezent, ea a lansat pe piață două albume, „19” și „21”.
Adele, a cărei siluetă este departe de a fi una standard în showbiz, are o voce excepțională. Artista nu s-a ferit să vorbească despre suferințele sale în dragoste în melodii precum „Someone Like You” și „Rolling in the Deep”.