Începând de astăzi și până la finalul săptămânii, toată distracția din această iarnă se mută la munte. Primăria Vatra Dornei și Aqua Carpatica organizează în perioada 14 – 17 februarie o nouă ediție a Serbărilor Zăpezii.
Vineri, 15 februarie, de la ora 19.00, spectacolele vor fi susținute de Valentin Alexiu, Ciro de Luca și Adda, una dintre cele mai cunoscute cântărețe din România. Sâmbătă, de la aceeași oră, vor concert Monica Șandor, Natif și Iris, organizatorii având programat și un foc de artificii. Ca și în anii precedenți nu va lipsi concursul de tăiat bușteni cu joagărul, cei mai iscusiți participanți la evenimentul de la Vatra Dornei urmând a fi premiați de sponsori.
Ziua de duminică este dedicată folclorului, de la ora 14:00 invitați de onoare fiind Oana Tomoioagă, Pamfil Roată, Daiana Ivașcu, Laura Erhan, Ana Maria Chiloti, Teodora Negrea, Miruna și David Țăran, Luca Cocinschi, ansamblurile “Firicel” al Școlii Gimnaziale nr.4, „Dorna Dorului” și „Plaiurile Dornelor” din Vatra Dornei și „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Evenimentul va fi prezentat de Doru Bighiu, realizator de emisiuni la OrionMedia Vatra Dornei. Toate spectacolele vor avea loc în grădina din spatele cazinoului.
Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, a ținut să precizeze că „după weekendul dedicat saniei pe pistă naturală, care și-a stabilit câștigătorii celei de-a cincea etape a Cupei Mondiale din sezonul acesta pe Pârtia Bucovina din Vatra Dornei, Serbările Zăpezii revin cu o ediție semijubiliară. Suntem bucuroși să găzduim unul dintre cele mai longevive festivaluri de iarnă, ajuns anul acesta la ediția a 35-a. Concursul de schi organizat de Dorna Medical va da startul, joi și vineri, întregului eveniment și sperăm să avem parte de cât mai mulți oaspeți”.
Deschiderea oficială a Concursului de schi și snowboard Dorna Medical, care se va desfășura pe pârtia Veverița, va avea loc joi, 14 februarie, la ora 13:00, după care va avea loc prima manșă a competiției. A doua zi, vineri, de la ora 13:00, se va desfășura a doua etapă a concursului, iar sâmbătă, de la ora 15:00, va avea loc festivitatea de premiere, organizată pe scena din spatele Cazinoului din Vatra Dornei.