Adaptabil, mai puțin și deloc

În perioada de transferuri din vară, urmare în cazul unora a prestațiilor de la campionatul Mondial, câteva nume importante în fotbalul internațional și-au schimbat echipele. Sigur că în cazul celor cu preț mare, doar puține echipe își permit asemenea achiziții, cam aceleași de fiecare dată. Nu știu cât de mult poate decide fotbalistul asupra ofertei care i s-ar părea cea mai convenabilă. Cred că el este ultimul în ordinea importanței, tranzacția făcându-se de regulă împotriva dorinței sale. Așa se face că aflăm de transferuri la care nici măcar nu ne-am fi putut gândi, cum au fost, de exemplu, plecările lui Ozil sau Di Maria de la Real. Și unde? Tocmai în fotbalul britanic, unde e nevoie de orice, mai puțin de imaginație și tehnică excepțională, cum e în cazul celor doi. Aș putea spune că și britanicii se adaptează la fel de greu la restul lumii, fiind puține exemple de fotbaliști britanici perfect integrați. Nici măcar Beckham, la data când părăsea Manchester pentru Real, n-a reușit cu adevărat să se adapteze în mecanismul Real-ului, nici atunci, nici măcar vreodată în cei câțiva ani petrecuți acolo. Parcă nici Bale nu-i tocmai acasă, deși a avut câteva realizări absolut senzaționale. Dar fiți atenți: în cele câteva săptămâni cât a lipsit, fiind accidentat, zău că Real a jucat mai bine. Ba chiar, în acest timp, profitând de lipsa lui Bale, a reușit să se acomodeze perfect la jocul echipei James Rodriguez, care la început părea și el venit de pe altă planetă. Un caz aparte în rândul inadaptabililor îl constituie cel al lui Fernando Torres. Pe când era doar puștiul-minune al lui Atletico, nici nu-mi imaginam că nu va monopoliza Balonul de Aur pentru ani buni. Ajuns în Anglia, a făcut câteva sezoane proaste la o mare echipă, după care a fost vândut fără regrete la una la fel de mare. Eșec total și aici. Culmea că astea l-au stricat atât de tare, încât nici la Naționala Spaniei nu mai e convocat. Iar acum, ajuns la Milan, parcă e mai slab ca oricând. Păcat.